Primii aromâni au venit în Slobozia în jurul anului 1940 din Cadrilaterul romanesc. În primii ani, pentru ei aceste locuri constituiau mai mult un traseu de tranzit către Tulcea și Constanța, dar dupa anul 1953 au început să se stabilească și aici, proces care s-a încheiat în jurul anului 1960.
Deadun cu Vladko Dimov (al Dibrean), Goran Kostov (Pushuticlu) caftara titluri di cartsa shi di articuli ngrâpsite di Stoica Lascu cari s’ufiliseascâ numa di « români balcanici » tu loc di numa di « aromâni ». Una mare ciudie !
Au ananghi armânjlji di unâ isturie a lor? Pot sâ-shi angrâpsească armânjlji isturia a lor? Atselj tsi angrăpsiră ti dhisculia ta s-angrăpseshtsâ isturia a armânjlor, dzâsiră câ armânjlji suntu multu arâspândits ( zburârâ ti elefteria a lor, ti mobilitatea a lor), câ easti zori sâ-lj ducheshtsâ (ca armânji) câ tse nu pots sâ-lj aledz di miletsli ninga cari bâneadzâ. Nu pots sâ-lj aledz, câ tse elj nu si-alasă vidzuts ca armânji. U adarâ niscânti ori câ suntu mintimenj (ca instinctu di conservari), alti ori di oportunismu. Fură zugrăpsits ti cameleoni, ti homo balcanicus, ti minoritari tsi trecu di majoritari, miletea maia ditu Balcan. Atsea câ nu au duchearea a chirolui (tsi angreacă ahât multu tu isturie) easti nica un ambodyiu.
Pornind de la recenta recunoastere a armânilor/vlahilor ca minoritate nationala în Albania, Marius Teja semneaza în Sinopsis (Balkan Investigative Reporting Network) o frumoasa si echilibrata prezentare a situatiei aromânilor din Balcani. Probabil involuntar, fotografia cu scaunele goale care ilustreaza articolul sugereaza refuzul oficialilor români si greci de a discuta serios problema recunoasterii unei limbi si a unei culturi minoritare transnationale care se afla în pericol de disparitie…
Adyivãsiiu cartea stã-vearã, tu limba rumunã…U aveamu loatã la Pãnãyirlu di carti di Bucureshti iu fu pãrãstãsitã. Ama, ashtiptamu s-u “cãntu” pi armãneashti ti atsea cã shteamu cã Maria Bara lucra la armãnipseari.