TRA ARMANAMI

Laolu armânescu poati s-bâneadzâ ca pânâ tora: ma multi retsele tsi, niscântiori, si stăvrusescu. Tră armânearea tu bană a armânjloru easti importantu ca tuts atselj tsi nica doru tră isnafea a loru si-află simboluri comune tră tuts shi unu planu tră tut laolu.

Aesta easti unâ antribari la cari pot s-apândâseascâ mash atselj armânj tsi nu vor si-u aproachi aestâ dzuâ ca dzua a loru natsională. Pânâ tu soni easti apofasea a loru shi au furnjili a loru tră aestâ apofasi. Ama ca istorianu voi s-intru tu njedzlu la aestâ problemă shi s-vâ u spunu minduiarea a mea câ tse niscântsâ Armânj, sh-maxus Armânjlji ditu Grâtsie, nu aproachi 23 di Maiu ca dzua a loru natsională. (Nikola Minov priadus pi armâneashte Alexandru Gica)

My answer:

This is a question that can be answered only by those Aromanians who do not want to accept this day as their national day. Ultimately it is their decision and they have their reasons for it. As a historian, though, I will try to get to the core of this particular problem and share my opinion why do some Aromanians, and more particularly the Aromanians in Greece, reject May 23^rd as their national day.

Idheia câ armânjlji suntu unu populu ahoryea, altâ soi di populili cu cari bâneadzâ, nu easti nauă, nitsi la elj, nitsi la atselj ninga cari bâneadzâ (identitatea easti daima ligatâ di alteritati). Idheia yilipseashti unâ mirachi a loru ta si s-aspunâ tu migdani shi aspuni ananghea ta s-da giuiapi. Aestu lucru nu alănci aseara. (N. Trifon, priadus pi armâneashte Alexandru Gica)

Ideea că aromânii constituie un fragment anume al populaţiei sud-estului european care este şi alceva decât celelalte fragmente cu care ei convieţuiesc nu este nouă : nici la ei, nici la cei cu care ei sunt în contact, identitatea fiind nedisociabilă de alteritate. La ei, această idee corespunde unor frământări,  dorinţei de a se afirma, deseori necesităţii de a se justifica, care nu datează de ieri sau de alaltăieri. (Nicolas Trifon)

Critic de teatru reputat în România anilor ’60, deputată parlamentară în Suedia unde cere azil politic în 1970, Ana Maria Narti zugrăveşte cu o preciziune de entomologistă un tablou sesizant, pe alocuri sinistru, desigur realist şi chiar hazliu al lumii armâneşti din care provenea din partea tatălui. Examinat mai de aproape, acest tablou apare însă mai degrabă ca un fel de chintesenţă a stereotipurilor la care se pretează această lume atunci când este privită din exterior. 

11 mai 2020 moabete pi facebook ti miletea noastrâ fârâ ligâturâ la natsiuni (Nicu Puiu Bajedechi), ti Armânjli  cari nu vor s-intrâ tu un cutar (Nicu Chihaia), ti cari  Evropa ni va si s-adra ma s-nu agârshea polematli (Oani Nicola), adzã, avemu putearea shi vrearea s-li limbidzãmu „problemili“ cu mindueari evropeanã (Kira Mantsu), ma ghine unu lideru alesu democratic di tută comunitatea, cari lu va nai ma mulță, icâ 10 pseudocapidanji, care să-s anciupă cari easti ma armânu (Maria Pariza), Cu Dumnidza ninti (Dima Grasu)