Până la urmă, ca să scriu cărți, să fac o literatură autentică, folosindu-mă de armâna mea (pe care oricât de mult o iubesc și oricât de patriot aș fi), ea mă lasă baltă, mă abandonează. Și, din noroi, mă scoate limba pe care am învățat-o în clasa întâi; cea pe care o vorbeam în afara casei, dar o iubeam la fel de mult ca pe cea a mamei, limba cărților pe care le citeam, a studiilor mele: albaneza.
“Toatā povestea mi-a creat o stare de spirit care m-a teleportat pe nesimțite înapoi in timp in satul natal din Romānia comunistā a anilor 1955-1965, unde am crescut in mijlocul unei comunități de Rrāmāni-fārshirots originari din munții Pindului, doar cā noi nu trāiam în colibe de paie ca cei din Bufnița, izolați pe culmea unui munte, ci la cāmpie, in casele nemților, ca strāini refugiați.” O lectura inspirata a romanul lui Thanas Medi semnata de Dini Trandu urmata de o lectura, nu mai puti inspirata, de Niculaki Caracota.
Paru en 2002, Terres de sang, terres de frontière : une histoire de l’Albanie du Sud- l’Epire du Nord clôt le cycle consacré aux Balkans par T.J. Winnifrith, décédé en novembre dernier. Si l’avant-titre renvoie plutôt au film « Le pied suspendu de la cigogne » (1991) de Theo Angelopulos et aux tensions croissantes à la frontière entre la Grèce et l’Albanie dans les années 1990, le livre porte en réalité sur l’histoire longue d’une région que les deux États se partagent de nos jours.
