TRA ARMANAMI

“Eu nu voi putea fi decât un ratat, pentru că în lumea asta nu am ce căuta.”, “Eu nu voi trăi, voi muri tânăr ”, se confesa Miron Chiraleu mort în conditii suspecte putin înaintea eliberarii din închisoarea de la Aiud.

Miron Chiraleu a fost student la regie-teatru. În 1953 a răspândit manifeste în timpul desfăşurării la Bucureşti a Festivalului Internaţional al Tineretului. A fost arestat în 1956 pentru această acţiune şi condamnat la 6 ani de închisoare. A murit cu puţine zile înaintea eliberării din închisoarea Aiud. Unii spun că a fost omorât. Cei mai mulţi spun că s-a sinucis. Motivul (în viziunea “majoritară”) ar fi fost acela că a fost presat să devină informator. Alţii spun că a fost presat să participe la reeducarea de la Aiud. Mai există o opinie: sinuciderea ar fi fost provocată de o imposibilă poveste de dragoste. Nu suntem noi cei care am putea dezlega acest mister al aromânului originar din Turia, care a trăit undeva în Calea Floreasca (lângă intersecţia cu strada Dejugătoarei). Ne mărginim aici să cităm din cartea (“Amintiri în dialog”) închinată lui de cei doi prieteni ai săi: Matei Călinescu şi Ion Vianu.

Matei Călinescu: “Angelismul lui […] se traducea însă şi printr-o extraordinară vulnerabilitate […] O parte din această vulnerabilitate venea din curajul lui de a vorbi liber – tare şi răspicat – împotriva comunismului …”
“Figura lui Miron Chiraleu e – pentru mine, pentru noi – aceea a unui erou: un erou blând, de-o delicateţe maladivă, de-o puritate inflexibilă, sortit finalmente acelei sublime transparenţe – căci până şi eroismul lui a rămas invizibil…”

Ion Vianu: “moartea lui nu pot s-o înţeleg altfel decât ca refuzul absolut de-a accepta orice tranzacţie.” 
“Era neîndemânatic din punct de vedere social. […] Aceste defecte erau ceea ce în cele din urmă […] îl ajuta să ajungă la vocaţia ultimă, […] sacrificiul.”
“El nu putea trăi altfel decât atacând, ca un fel de Sfânt Gheorghe, angajat într-o şarjă permanentă împotriva hidosului balaur. Chiar dacă împărtăşeam cu pasiune aceleaşi valori, noi nu eram făcuţi din lutul eroilor, el da, asta era diferenţa.”
“Mironel […] făcea din sfidare temelia şi motorul vieţii lui. De multe ori […] m-am întrebat cum se explica neobişnuita şi extrema dârzenie a lui M.” 
Tot Ion Vianu aminteşte despre un eseu al lui Miron, “Despre imperativul categoric al morţii”, şi traduce mesajul lui M. peste timp: “mori, în aşa fel încât moartea ta să se transforme într-o regulă pentru toţi cei ce te cunosc.”

/Alexandru Gica, mai 2019/