TRA ARMANAMI

Postfaţa semnată de Naim Zoto la cartea Kirei Iorgoveanu-Mantsu Pânea di zboarâ : poezii pi limba armânâ=Buka e fialëve : poezi, tradusă în albaneză de Spiru Fuchi, apărută la editura Bottimet  M & B de la Tirana, în 2019 (Editie bilingvă aromâno-albaneză). 

Pasionat fiind de poezie şi publicaţii, ori de câte ori citesc cărţi, încerc să marchez sau să pun deoparte cele mai frumoase poezii. Fireşte, într-o carte de exemplu cu 100 de poezii (şi aici mă refer la poeţii adevăraţi) mi s-a întamplat să selectez5 până la 10 dintre ele. Din sutele de volume de poezie citite, puţine au fost cazurile în care să mă întorc la ele pentru a le reciti, pe când cazurile în care să-mi fi dorit să memorez poeziile, sau să citez din versurile sau strofele lor, au fost şi mai rare.    

De asemenea, nu am crezut că va veni ziua când voi da peste o carte de poezii din care să nu îndrăzneşti să omiţi aproape niciuna dintre ele. Pentru că toate poeziile sunt „antologice”, „the best”.  Şi, mai cu seamă, că poeziile şi autoarea lor aparţin unui popor şi unei limbi aproape uitate, răspândiţi prin lume ca meteori. Cine ar fi putut ridica mai frumos la nivel de artă soarta acestui popor tragic şi nu numai al lui! 

Dar nu întâmplător autoarea este femeie (Zboarâli – stranji arcati pi teli: Cumăts di mini arupti!); zămislită şi dospită în Balcani (Pi-amealu di Eyee – Avdu tuti limbili-a Balcanlui / Mashi a mea – iuva!); nu întâmplător ea aparține unui popor aproape sacrificat de istorie: (Adzâ frimtaiu unâ pâni / Pânâ tora nifrimtatâ:  / Sari nu lipsea / Itsi lacârmâ sari eara!); nu întâmplător ea aparține unei rase “migratoare”, mereu în mișcare, mereu în căutare, nu al ego-ului său, așa cum este moda artei în ziua de azi, ci a identității pierdute sau șterse (Hiu, poati, singura / Poetâ tu lumi cari / Moarti poemi amintâ!).

Ea este parte atât a lirismului, cât și a tragediei (V-adunatu tuts  / Sh-vâ zburâtu / S-mi ngrupats… / Fârâ njilâ câ, de, / Nu earamu frats!); ea este parte atât a trecutului, cât şi prezentului, şi în acelaşi timp o proiecţie a viitorului (Sh-tu a kirolui gurâ nisâtulâ / Io dzâlili nj-arucu unâ di unâ!)

Invidios fiind, regret că această poetă nu este albaneză; pentru că ar putea fi, dar mă consolează faptul că este ca noi, balcanică: (Unu papu sh-una maie-azburăscu/ Cu nipotlu: Gârtseashti! / Unu papu sh-unâ maie cântâ / A nipotlui: Vâryâreashti! / Unu papu sh-unâ maie lu hâidipsescu / Nipotlu: Arbinisheashti! / Unu papu sh-unâ maie adyivâsescu / A nipotlui: Rumuneashti! / Unu papu sh-unâ maie ciudusits mutrescu: /Nipotlu lâ plândzi pri-Armâneashti!)

Aceasta este marea poetă aromâncă, Kira Iorgoveanu-Mantsu, adusă cu măiestrie în limba albaneză de poetul Spiru Fuchi: (Noi himu râdzâtina /Ama pomlu i xenu… / Noi himu thimeljiu / Ama, altsâ hârsescu casa…).  

Fireşte, majoritatea compatrioţilor săi, armânii sau vlahii cum sunt cunoscuţi de albanezi, o consideră pe Kira Iorgoveanu-Mantsu poetă a lor. “Pentru noi, aromânii, şi pentru mine personal, Kira Iorgoveanu-Mantsu este un drapel”, declară criticul armân George Vrana. Pe cînd Mihal Prefti spune: “Kira Iorgoveanu-Mantsu, a oprit Timpul pentru Neamul ei, şi a deschis drumul spre libertate”. 

Dar Kira este mai mult decât atât, chiar, pornind şi de la viaţa ei: Născută la 22 septembrie 1948, într-un sat românesc, cu bunici veniţi din Grecia (Kavala) şi din Bulgaria, mutaţi în România în jurul anilor 1930, Kira îşi va întemeia familia sa în anii `86 la Freiburg, Germania, unde locuieşte şi astăzi. 

În timp ce în spirit și tehnică, literatura Kirei este cu totul diferită de poezia etnică tradițională: Kira Iorgoveanu-Mantsu este o multiplă şi multietajată metaforă, unde soarta armânului este în acelaşi timp şi soarta celuilalt: a albanezului, a grecului, a slavo-macedoneanului și așa pe rând, până la soarta umanității: (Easti amânatu pristi Lumi / Sh-easti-arâcoari… / Easti-amânatu s-ma spunemu / Tsi nâ doari…)

Şi după aceste două trepte rezultă că „alarma” urcă la niveluri superioare, la o scară globală: de la individ, la comunitate, apoi la soarta tuturor: „Mini, di njilji di anji xinitipsitâ,  / Patridha tsi nu u-aflu iuva …” Kira Iorgoveanu-Mantsu le cântă marilor pierderi ale acestei lumi (locul de naștere, patria, identitatea, originalitatea etc.) care sunt pierderi pentru toți și nu doar pentru cel care le pierde primul.

Poezia Kirei este atât de inteligentă încât reușește să depășească provincia și granițele, devenind parte a literaturii și a memoriei estetice și istorice mondiale.

Felicitări editurii „M&B” pentru această publicație valoroasă și demnă pentru bibliotecile cititorului albanez.

NAIM ZOTO

(traducere: Altin Kaso)