TRA ARMANAMI

Pe 19 aprilie, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) și Societatea de Cultură Macedo-Română publicau acordul comun urmator : « Păstrarea și conservarea identității românilor din Balcani (aromâni, meglenoromâni)… precum și reafirmarea apartenenței la românitate sunt principiile care au fundamentat semnarea acordului de asociere între Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) și Societatea de Cultură Macedo-Română.

Protocolul a fost semnat din partea IEH de către directorul general, domnul Eugen Tiberiu Popescu, iar din partea Societății de Cultură Macedo-Română de către președintele asociației, domnul Ion Caramitru.

Acordul vizează consultări regulate pe marginea strategiilor, programelor și politicilor destinate românilor din Balcani, coordonarea pozițiilor în chestiunea aromânească și meglenoromână, transfer reciproc de expertiză, promovarea în comun a tezelor științifice referitoare la identitatea etnică a aromânilor și acțiune concertată pentru gestionarea relației cu comunitățile aromâne și meglenoromâne din afara granițelor României. » (http://www.ieh.ro/protocol-de-colaborare-intre-ieh-si-societatea-de-cultura-macedo-romana/)

Cine este Eugen Tiberiu Popescu?

Inutil de prezentat cariera prestigioasa a actorului Ion Caramitru si rolul pe care el continua sa îl joace în actualitatea teatrala. Pozitia dânsului privind românitatea aromânilor este si ea bine cunoscuta mai ales de românii de origine aromâna printre care unii sunt de acord cu ea, altii nu. Mai putin cunoscut este cazul cosemnatarului protocolului semnalat mai sus, Eugen Tiberiu Popescu. Patrick André de Hillerin îl reconstituie în Catavencu datat din 20-26 aprilie intitulat « Securitatea s-a întors acasă »(http://www.catavencii.ro/securitatea-s-intors-acasa/). Iata a doua parte a articolului :

« La finalul deceniului IX al secolului trecut, la bazinul de înot din complexul “23 August” este angajat un tânăr administrator. Politicos și ferm, acesta face turul instituțiilor sportive din zonă și se prezintă vecinilor. Pe lângă nume, tânărul povestește, cel puțin unora, de la bun început, că este locotenent de Securitate. De fapt a fost, dar în urma unei misiuni de supraviețuire în munți s-a accidentat grav și a fost reformat. Acum (la vremea aceea) nu este decât un civil oarecare, care-și caută un nou început în viață.

Civil-civil, dar tânărul este mereu bine informat, vehiculează știri la care nimeni nu are acces nici măcar ascultând Europa Liberă și o face fără nici o teamă. Este privit cu circumspecție, uneori este considerat provocator, dar el își vede mai departe de activitate.

Civil-civil, dar dacă vrea poate întrerupe o convorbire telefonică între două amice care s-au întins prea mult la vorbă, pentru că vrea să discute cu soțul uneia dintre ele. O face și, fără să se ascundă, relatează în rezumat conținutul unei ore de convorbire, fără a rata amănuntele importante. Reformat, cum ar veni.

Sfârșitul lui decembrie 1989 îl face pe tânărul (fost) locotenent să dea drumul unei noi serii de mărturisiri. De fapt, povestea cu misiunea de supraviețuire a fost o acoperire. El a făcut parte, în realitate, din aripa tânără și reformistă a Securității, care lucra la îndepărtarea lui Ceaușescu. Dar nu, ce s-a întâmplat în decembrie 1989 n-a fost mâna lor. Au fost oamenii rușilor, care s-au săturat de dictator. Nu intraserăm în 1990, iar el vorbea deja despre autocarele pline cu turiști din spațiul sovietic ce vizitaseră în număr mare România în zilele revoluției.

În ianuarie 1990, exact același tânăr, devenit, brusc, ziarist, îi conducea pe jurnaliștii străini prin centrele de ascultare ale Securității, arătându-le aparatura folosită pentru a intercepta convorbirile telefonice ale oricărui român ce stârnea interesul instituției.

În aceeași perioadă, tânărul locotenent de Securitate devine foarte activ în proaspăt înființata Ligă a Studenților. E o prezență discretă la toate manifestările organizației, de obicei filmând tot ceea ce se întâmplă. Înființează repede și conduce publicația Ligii Studenților, se ocupă de organizare și de logistică, dirijând ușor lucrurile în direcția dorită de el. Atunci când Emil Constantinescu a dat aprobarea pentru deschiderea balconului din care să se vorbească Pieței, el era acolo, el a luat cheia și a descuiat ușa. Cât a durat Piața Universității, a fost mereu acolo, a filmat, a organizat și, mai ales, a condus discret, lăsându-l pe Marian Munteanu și pe amicii săi să creadă că ei sunt șefii. Sau poate nu credeau, poate știau.

A fost bătut în zilele mineriadei din 13-15 iunie. Bătut rău, ca și Marian Munteanu. Nu era un om protejat de sistem, căci, conform spuselor sale, aripa reformistă a Securității, aia democrată și doritoare de libertate, fusese din nou învinsă, ca și în decembrie, de către oamenii rușilor. După convalescență, tânărul locotenent de Securitate reformist s-a apucat serios de presă. A fost primul care a scris, în România liberă, despre banii lui Dan Voiculescu. De fapt, despre banii Securității și ai lui Ceaușescu ajunși la Dan Voiculescu. N-a fost doar un articol, a fost o serie, susținută de documente la care avea acces. La un moment dat a dispărut din peisaj și din țară, plecând în Canada, ca să-și salveze viața. Abia când s-a simțit în siguranță s-a întors în România, fiind, însă, interesat foarte mult de soarta românilor de peste hotare. Așa a și înființat, în 1999, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni. De atunci, preocuparea sa principală este relația cu diaspora. În perioada 2001-2003, a coordonat, în calitate de director general, Direcția Generală de Strategii și Programe în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din Ministerul Informațiilor Publice. Între 2004 și 2005 a fost director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din Cancelaria Prim-Ministrului, iar în 2005 a fost director al Direcției de Strategii, Programe, Comunicare și Relații Publice din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din Ministerul Afacerilor Externe. Fundația sa, în colaborare cu DRP, organizează din 2000 încoace Școala de Vară de la Izvorul Mureșului, unde vin an de an reprezentanți ai românilor din străinătate. În 2013, cu ocazia aceleiași Școli de Vară, ziarul Gândul nota declarația tânărului locotenent de Securitate care spunea că statul român finanțează acțiunile pentru românii din afara granițelor derulate de FNRP cu două milioane de euro anual.

Pe lângă FNRP, tânărul locotenent de Securitate care l-a scos la înaintare pe Marian Munteanu mai coordonează o agenție de presă pentru diaspora, Romanian Global News, și Centrul Român de Studii și Strategii. Colaboratorii fundației, ai agenției și ai centrului au constituit o rețea informală foarte activă în diaspora cu ocazia tuturor alegerilor mai importante.

Pe tânărul locotenent de Securitate din anii ’80 ai secolului trecut îl cheamă Eugen Tiberiu Popescu, iar din februarie 2016 este directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH), care funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Externe și în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.

Securitatea s-a întors acasă, să lucreze în interesul națiunii de pretutindeni. Și, de ce nu, în interesul națiunii bucureștene. »