C’est le nom d’une ancienne cité, bâtie en altitude, en Macédoine occidentale. Au début du siècle dernier, on y comptait huit cents maisons de pierre, aujourd’hui réduites pour la plupart à l’état de ruines. Les vergers à l’abandon sont pleins de fruits, quelques fenêtres fleuries indiquent la présence d’habitants dans certaines maisons, les chiens restent couchés en travers des ruelles, silencieux, indifférents, se laissant presque enjamber sans broncher. Rien de lugubre ou de tragique toutefois dans ces ruines paisibles, campement abandonné à l’aube par la caravane, avec ses foyers mal éteints, mais une certaine mélancolie pénétrante, pour qui du moins connaît l’histoire de cette région qui fut, autour de sa capitale Monastiri (Bitola) un haut lieu de culture et d’activité commerciale, jusqu’à la Grande Guerre. Le voyageur [il s’agit icide Theodoros Angelopoulos, un cinéaste grec qui a consacré un film aux frères Manakis, intitulé : le Regard d’Ulysse – 1995] sent bien qu’une catastrophe est survenue là, dont ces ruines, à l’instar de celles de Volney, tout aussi romantiques, mais plus mystérieuses, dans leur apparente familiarité de vieille civilisation européenne, témoignent.
Armânii au căutat mereu locuri în care să se întâlnească. Unul dintre aceste locuri a fost Cafeneaua „Blanduziei” a lui Tache (Dumitru) Barşa. Nicolae Caratana a botezat-o „Vlahia Mică” a armânilor. Voi vorbi cu altă ocazie despre Tache Barşa. Vă trimit astăzi un fragment dintr-o operă a lui Nida Boga, în care sunt amintiţi „viryienii” care veneau la această cafenea. Vorbeau politică. Deşi aveau păreri diferite, nu se certau (ar fi bine să învăţăm şi noi această artă). Am etichetat aici pe câţiva dintre prietenii mei care au rude pomenite în acest text (nu se trag chiar toţi din Veria). Pe Ecaterina am inclus-o pentru că de la sora ei, Irina, am aflat prima dată despre această cafenea. Iar pe Anca am inclus-o fiindcă ei i se păreau că sunt puţini „viryieni” în România. (Alexandru Gica)
Avec De l’Empire à la tribu, Jean-René Trochet inaugurait en 2016 une série de recherches érudites sur les survivants de l’ordre romain dans une zone située en Dalmatie méridionale et en Albanie du Nord qu’il étend à l’ensemble des Balkans et au-delà dans Les Romains après Rome paru en septembre 2022 chez Armand Colin.A l’origine de cet intérêt, un article du Courrier international sur la persistance dans les contrées de montagne restées tribales jusqu’au début du XXe siècle au nord de l’Albanie de la vengeance familiale dont, de surcroît, les protagonistes étaient en grande partie catholiques.
Cu De l’Empire à la tribu, Jean-René Trochet inaugura în 2016 o serie de cercetări erudite despre supravieţuitorii ordinii romane într-o zonă situată în Albania de nord şi Dalmaţia meridională, zonă pe care o extinde la peninsula balcanică şi dincolo de ea în Les Romains après Rome, carte apărută în septembrie 2022.La originea acestui interes pare a fi un articol din magazinul Courrier international despre persistenţa în regiunile muntoase încă tribale din nordul Albaniei a răzbunării familiale ai căror protagonişti erau mai ales catolici.
« Citesc în Taşcu Trifon despre Congresul românilor otomani. Apare acolo numele lui Dima Badralexi. Ştiu că e o eroare. Numele noastre sunt uitate. Este de fapt Dina Badralexi,
prescurtarea atât de caracteristică de la Constantin. Mă surprind gândind că trebuie să o întreb pe mama. Mama nu mai e. Sunt unul dintre puţinii aromâni din România care mai cunosc unele spiţe de neamuri aromâneşti.
În România sunt deformări involuntare din neştiinţă, în Grecia deformări voluntare, cu sens politic. Murim, ca neam, o ştiu, totul e să murim cu demnitate, precum Ghepardul lui Lampedusa. Nu întrevăd niciun viitor de afirmare naţională pentru aromâni. Singura posibilă a fost aceea de români balcanici, devenită graţie şovinismelor balcanice cu totul şi cu totul imposibilă.
« De ce au nevoie armânii pentru a supraviețui în Europa » : acesta este titlul intervenției în engleză a lui S. Bletsas la seminarul organizat anul trecut de Centrul internațional pentru minorități Convivenza la Müstair, în Elveția, pe tema îmbunătățirii vieții și instituțiilor popoarelor autohtone fără stat propriu în Europa. 35 de experți din 15 țări europene, reprezentând o duzină de comunități culturale și lingvistice fără stat propriu au participat la seminar. Prinre aceste popoare autohtone/comunități culturale și lingvistice se numără și aromânii. Despre ei au intervenit, în afară de S. Bletsas, Nicolas Caracota, Kristo Goci, Florentina Costea și S. Bletsas. Actele seminarului au fost publicate în cartea apărută anul acesta cu titlul Innovation and Learning to Manage Diversity in Governance, Raoul Blindenbacher (ed.).
Since the Armans have no representation in European organizations and suffer from total obscurity regarding their situation, we need to emphasize the importance of the CONVIVENZA Foundation, International Center for Minorities, in our efforts to achieve a resolution of the European Parliament and adopt a program of projects specific to minorities such as the Armans.
« Aromânii, un popor regional foarte puțin cunoscut și uneori ignorat voluntar, într-o Europă în căutare de identitate » : acesta este titlul intervenției în franceză a lui Nicolas Caracota la seminarul organizat anul trecut de Centrul internațional pentru minorități Convivenza la Müstair, în Elveția, pe tema îmbunătățirii vieții și instituțiilor popoarelor autohtone fără stat propriu în Europa. 35 de experți din 15 țări europene, reprezentând o duzină de comunități culturale și lingvistice fără stat propriu au participat la seminar. Prinre aceste popoare autohtone/comunități culturale și lingvistice se numără și aromânii. Despre ei au intervenit, în afară de Nicolas Caracota, Kristo Goci, Florentina Costea si S. Bletsas. Actele seminarului au fost publicate în cartea apărută anul acesta cu titlul Innovation and Learning to Manage Diversity in Governance, Raoul Blindenbacher (ed.).
Lorsqu’on parle d’un sujet, quel qu’il soit, il faut bien définir et comprendre les expressions utilisées. Dans notre cas, il s’agit d’une population, c’est-à-dire de nous, qui sommes connus sous plusieurs noms: Armân, comme nous nous définissons nous- mêmes, Aroumain, mot entré dans l’usage au début de 20e siècle, après avoir remplacé l’appellatif «Roumains du sud du Danube», Macédo-roumain, utilisé notamment en France et en Roumanie mais pas seulement, Makedon-Armân, Vlach, confondu à tort avec le mot Valaque, notamment en France par ignorance et en Roumanie par intérêt, dont l’origine se trouve en Grèce, Tsântsar, en Serbie, Tchoban en Albanie, etc.
« Statutul aromânilor în Albania » : acesta este titlul intervenției în engleză al lui Kristo Goci la seminarul organizat anul trecut de Centrul internațional pentru minorități Convivenza la Müstair, în Elveția, pe tema îmbunătățirii vieții și instituțiilor popoarelor autohtone fără stat propriu în Europa. 35 de experți din 15 țări europene, reprezentând o duzină de comunități culturale și lingvistice fără stat propriu au participat la seminar. Prinre aceste popoare autohtone/comunități culturale și lingvistice se numără și aromânii. Despre ei au intervenit, în afară de Kristo Goci, Nicolas Caracota, Florentina Costea si S. Bletsas. Actele seminarului au fost publicate în cartea apărută anul acesta cu titlul Innovation and Learning to Manage Diversity in Governance, Raoul Blindenbacher (ed.).
Albania is part of Europe geographically and politically. Politically it qualified as such only after 1990 when it changed its social system from totalitarian communism to democratic pluralism, and relations in production from collective to private.
Thus, the closed Albanian society became open, based on European legislation that began to be implemented with the understandable difficulties that arose as a result of the marked backwardness inherited since the creation of the Albanian state in 1912. According to the assessment of the only census conducted in the period of democracy in 2011, the population structure of Albania was made up of the simple Albanian majority of about 98% and only 2% represented the population of 5 ethnic and ethno-cultural minorities.
«Comunitatea aromână din România » : acesta este titlul intervenției în engleză a Florentinei Costea la seminarul organizat anul trecut de Centrul internațional pentru minorități Convivenza la Müstair, în Elveția, pe tema îmbunătățirii vieții și instituțiilor popoarelor autohtone fără stat propriu în Europa. 35 de experți din 15 țări europene, reprezentând o duzină de comunități culturale și lingvistice fără stat propriu au participat la seminar. Prinre aceste popoare autohtone/comunități culturale și lingvistice se numără și aromânii. Despre ei au intervenit, în afară de Florentina Costea, Nicolas Caracota, Kristo Goci si S. Bletsas. Actele seminarului au fost publicate în cartea apărută anul acesta cu titlul Innovation and Learning to Manage Diversity in Governance, Raoul Blindenbacher (ed.).
The hallmark of an inclusive society is the respect and active accommodation of linguistic diversity; this is one of the keys to countering intolerance and racism. Embracing language rights is a clear step towards promoting tolerance and intercultural dialogue, as well as building stronger foundations for continuing respect for diversity. In inclusive societies, individual identity as well as national identity are important: neither excludes the other.
Similar to other minority languages, the Armân/Aromanian language is under threat of significant decline or disappearance due to such factors as the dominance of national and international languages, processes of assimilation, and a significant decline in language users. It is the language of a vivid culture, although it is spoken less and less as it does not have the proper means of promotion, ie a real language policy. The Armân/Aromanian language needs a coherent language and cultural policy to survive. The language has been in literary use since the 18th century. Its first grammar was published in 1813 and since then many textbooks, dictionaries and publications have been published in order to preserve the cultural heritage and the language.
Innovation and Learning to Manage Diversity in Governance, Raoul Blindenbacher (ed.), este titlul cărții publicate anul acesta în Elveția de Fundația Convivenza. Ea reia comunicările prezentate la seminarul organizat anul trecut la Müstair pe tema îmbunătățirii vieții și instituțiilor popoarelor autohtone fără stat propriu în Europa. 35 de experți din 15 țări europene, reprezentând o duzină de comunități culturale și lingvistice fără stat propriu au participat la seminar. Prinre aceste popoare autohtone/comunități culturale și lingvistice se numără și aromânii. Despre ei au intervenit Kristo Goci, Florentina Costea, S. Bletsas și Nicolas Caracota.
