Semnarea pe 27 noiembrie a unui protocol de colaborare între Ministerul educatiei si cercetarii reprezentat de Monica Cristina Anisie in calitate de ministru şi Asociatia Livadzili di Paicu reprezentată de Lala Taşcu în calitate de preşedinte şi Bala Cristian în calitate de vicepreşedinte cu scopul introducerii studiului patrimoniului cultural al aromânilor a dat loc la o serie de reactii. Urmeaza textul Comunicatului si principalele reactii :Mirela Roznoveanu, Costica Canacheu, Kira Manzu, Stelian Toja, Puiu Bajdechi , Santa al Djika, Jordan Trca, Mariana Costea, Zoe Ianus, Lala Tascu, Maria Pariza, Goran Kostov.
Autorul cartii « Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba », romancierul albanez de origine aromâna domiciliat la Atena va interveni joi la ora 17 la editia on line a târgului de carte Gaudeamus. Astazi, se împlinesc 6 ani de când el a primit prestigiosul premiu al Ministerului Culturii din Albania. Cu aceasta ocazie, el îsi aminteste :
Pe lângă registrul romanesc, povestea relaţiei între Caterina şi Socrat, avem de a face în romanul lui Thanas Medi cu trei alte registre care se desfăşoară în paralel şi se completează pentru a forma la sfârşit un tot : pe de o parte, un registru etnografic, pe de altă parte, un registru sociologic şi, în fine, prin intervenţia unui personaj care apare ca un fel de alter ego al romancierului, cu un registru politic. Prezentarea situaţiei dramatice a vlahilor în Albania anilor ’60 şi ‘70 ai secolului XX este miza acestor trei registre.
Personal, mult timp am fost intrigat de sfârşitul dramatic după unii, nu prea glorios după alţii al lui Tudor Vladimirescu în 1821, anul în care Robert Adam fixează momentul inaugural al populismului românesc.
Am vazut ca sunteti interesat de Mihutu, cel din memoriile lui Matila Ghyka (cf. http://www.armanami.org/blog/matila-c-ghyka-sud-dunarenii-si-aromanii/)
Eu am scris o carte despre acest personaj, Necunoscutul print Matila Ghyka si lumea sa, Institutul European, Iasi, 2020 unde am si cateva detalii despre Mihutu. La liceul din Bitolia a fost profesor doar un an, dupa ce a terminat liceul, deci putem intelege ca a predat la clasele inferioare. Exista mormantul lui la Braila, pe placa este trecut ca fiind nascut la Metovo / Metova (in alte transcrieri, el se revendica de la aceasta localitate), dar in dosarul de la marina militara apare ca fiind nascut in alta localitate. Pe google cu “triandafil mihutu” mai puteti afla si alte date, nu foarte multe. Nu avem imaginea lui.
O imersiune în lumea aromână pierdută în elanul insuflat de pasiunile naţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, dincolo de orice sentinţă moralizantă, fără eroi sau anti-eroi, nici învingători sau învinşi.
Pe urmele enigmaticului căpitan Mihuţu şi a « poveştilor [lui] despre istoria şi folclorul Macedoniei şi Epirului » consemnate în memorile lui Matila Ghyka am sfârşit prin a mă întreba dacă nu cumva acesta din urmă nu era şi el de origine aromână pe linie paternă. Într-un fel, o sugerează el însuşi, atunci când evocă sosirea înaintaşului lui din Epir în Ţara Românească pe la 1770, în aceiaşi perioadă în care a venit şi Trandafir Djuvara, strămoşul lui Neagu. Spre deosebire de majoritatea « compatrioţilor » lor din Balcani, aromânii nu au cum să producă vreo « adeverinţă » certificând existenţa lor de-a lungul timpului în termeni naţionali, motiv pentru care pistele genealogice dau inevitabil loc la quiproquo-uri… Genealogia şi istoria nu fac totdeauna casă bună !
În cronica consacrată cărţii Magdei Stavinschi am semnalat existenta unui articolul de Gigi Orman despre « Cartierul clisurean » din Arhivele Olteniei pe care se baza în bună parte această autoare.
Pe tata îl chema Dumitru, obișnuia să semneze Dumitru V. Narti, numele de la mijloc era Virgil. Pe bunica [mamamare] o chema Parascheva, numele de fată Metta. Constantin Narti, Cocea, care a fost diplomat la Praga, era fratele mai mare al tatălui meu, unchiul Cocea, foarte iubit de noi copiii…
O serie de fotografii care “ilustrează” articolul consacrat lui Nicolae Petrasincu pe care îl puteti citi aici : http://www.armanami.org/blog/in-arcanele-ascendentei-lui-nicolae-petrasincu-1925-2016/
Ele au fost postate pentru prima dată în ajunul decesului dânsului.