Au ananghi armânjlji di unâ isturie a lor? Pot sâ-shi angrâpsească armânjlji isturia a lor? Atselj tsi angrăpsiră ti dhisculia ta s-angrăpseshtsâ isturia a armânjlor, dzâsiră câ armânjlji suntu multu arâspândits ( zburârâ ti elefteria a lor, ti mobilitatea a lor), câ easti zori sâ-lj ducheshtsâ (ca armânji) câ tse nu pots sâ-lj aledz di miletsli ninga cari bâneadzâ. Nu pots sâ-lj aledz, câ tse elj nu si-alasă vidzuts ca armânji. U adarâ niscânti ori câ suntu mintimenj (ca instinctu di conservari), alti ori di oportunismu. Fură zugrăpsits ti cameleoni, ti homo balcanicus, ti minoritari tsi trecu di majoritari, miletea maia ditu Balcan. Atsea câ nu au duchearea a chirolui (tsi angreacă ahât multu tu isturie) easti nica un ambodyiu.
Ileana Costea, de la California State University, Northridge, si Florin-Lucian Filip Nicolae, care a sustinut teza de doctorat cu Nicolae-Serban Tanasoca, au adus un omagiu acestuia din urma decedat în 2017 la cel de al 43lea Congres al Academiei americano-române de arte si stiinte care a avut loc pe 15-17 noiembrie 2019.
« Grecii (…) impun o dominare morală, poate chiar şi politică, tuturor acestor naţiuni din Orient, rămăşiţe neînsufleţite şi împrăştiate ale imperiului turcesc », scrie Henri Belle în introducerea cărţii sale Trois années en Grèce : 1861-1868-1874 apărută în 1881, aparent pentru a justifica faptul că le consacră o carte întreagă. In zilele noastre, o asemenea observaţie are darul mai repede de a îndepărta cititorul occidental interesat de istorie dar agasat de stereotipurile care caracterizează textele scriitorilor, diplomaţilor, arheologilor şi călătorilor occidentali de pe vremuri despre Balcani şi Orient. Totuşi aceste scrieri conţin deseori informaţii pertinente iar stereotipurile vehiculate merită să fie examinate mai atent, având în vedere că ele anunţă anumite stereotipuri de azi. Lire la suite de “Turcii kief-uiesc, grecii gesticulează, albanezii lucrează, aromânii fac comerţ cu lipitorile : 1860”
Editura De Gruyer de la Berlin publica la sfârşitul anului 2014 Manualul limbilor romanice într-o nouă colecţie care îşi propune să prezinte « o panoramă enciclopedică, sintetică şi sistematică totodată, a lingvisticii limbilor romanice care ţine cont de ultimile rezultate ale cercetărilor »
« Abandonarea » aromânilor cu ocazia semnării păcii de la Bucureşti în 2013 a fost denunţată în mai multe rânduri, fără însă ca aceste critici, uneori dure dar izolate şi formulate mai degrabă sub forma unor cris du cœur, să aibă vreo incidenţă semnificativă în istoriografia românească. Aceasta din urmă a transmis până în zilele noastre o imagine destul de confuză atât despre asistenţa culturală şi politică acordată de statul român aromânilor şi vlahilor megleniţi cât şi despre relaţiile României cu statele balcanice înainte de 1913.
semnalați în O societate în căutarea onoarei : duel şi masculinitate în România : 1859-1914/Mihai Chiper. – Iaşi : Ed. univ. Al. I. Cuza, 2012
De origine occidentală, practica duelului apare târziu în țările române, însă cunoaşte o amploare deosebită în perioada studiată de M. Chiper : 286 de cazuri care s-au soldat cu 11 morți [p. 27]. Aromânul, Barbu Bellu (1825-1900, « ctitorul » cimitirului omonim) a participat la primul duel consemnat :
In 1859, Al. I. Cuza, « care voia să să obişnuiască pe ofițeri la arme », « s-a făcut responsabil de moartea ofițerului Spiru, căruia îi ordonase să provoace la duel pe baronul Barbu Bellu, fiindcă se lăsase pălmuit în fața Teatrului național » [p. 61]. Moartea ofițerului nu pare să-l fi afectat pe Cuza, baronul fiind numit de prinț ministrul cultelor şi instrucțiunii publice trei ani mai târziu. Lire la suite de “Trei « duelgii » aromâni : Bellu, Mărgărit şi Vovu”
