Jul 06
Cocu/leştii : de la Vlaho-Clisura la mahalaua clisureană de la Craiova
Pornind de la o amplă documentaţie şi de la surse epistolare inedite, Magda Stavinschi a publicat o monografie intitulată Nicolae Coculescu, o viaţă printre stele, care grupează diverse date interesante despre ascendenţii aromâni ai acestui personaj bine cunoscut în vremea sa (1866-1952), fondator al Observatorului astronomic din Bucureşti, partizan al adoptării calendarului gregorian în România, fruntaş liberal şi, printre altele, « papist » – s-a convertit “oficial” în 1925 la catolicism sub influenţa monseniorului Ghika.
Directoare a Institutului astronomic între 1990 şi 2005, autoarea mulţumeşte lui Nikolaos Siokis de la Salonic pentru informaţiile privind familia lui Nicolae Coculescu de la Vlaho-Clisura, azi în Grecia, Kleisura (p. 11). Nu este precizat la ce dată exactă familia Cocu a devenit Coculescu, în schimb în Grecia ea a rămas Kokoy.
Primul capitol este de altfel intitulat « Un oltean din Macedonia ». « Am crescut de mic în ‘’dorul de patrie’’ al tatălui meu », mărturiseşte el într-o scrisoare adresată lui N. Iorga (cu care va intra în conflict mai târziu) în legătură cu proiectul unei excursii în regiunile locuite de armâni din Imperiul Otoman care va avea loc în aprilie 1911 şi despre care va scrie unul dintre tovarăşii lui de drum, C.I. Istrati, în broşura intitulată Călătorie la românii din Macedonia.
Nicolae Coculescu s-a născut la Craiova în 1866. Pe mama o chema Mariţa, născută Dumitriu, cam atât aflăm despre ea. Pe tată, Nicola (1826, Vlaho-Clisura – 1894, Craiova). Pe bunicul pe cale paternă, George al’Cocu (către 1794, Vlaho-Clisura – 1884, Craiova). Acest du-te-vino între Vlaho-Clisura şi Craiova trebuie să fi fost frecvent printre locuitorii din suburbia Ioan-Hera, zisă şi mahalaua clisureană datorită prezenţei încă de la începutul secolului al XIX-lea a famililor originare din burgul cu acest nume, una dintre localităţile armâne cele mai reputate din Macedonia administrată de otomani până la împărţirea acestei regiuni în 1913. După ce « boala ciumei s-a stins cu totul », prin 1830, Craiova cunoştea deja o înflorire, ne reaminteşte autoarea (p. 22).
Drumul viitorilor negustori, ambulanţi la început, destul de repede îmbogăţiţi, arendaşi şi, mai apoi, proprietari de moşii armâni trecea prin Monastir, Prilep, Skopje, Niş, valea Timocului. Ei intrau în Oltenia prin Calafat. O parte din descendenţii acestor armâni veniţi în Vlăhie, cum se spunea atunci, se vor stabili până la urmă în România unde mulţi dintre ei vor integra repede elitele economice, administrative, culturale şi bisericeşti regionale şi chiar naţionale. Acesta a fost cazul lui Nicolae Coculescu spre exemplu, nu şi al fiului lui al cărui destin va fi francez : cofondator al esteticii matematice, Serban Coculescu (1902-1953) va deveni o personalitate literară de referinţă în Parisul anilor ’30-‘40 sub pseudonimul Pius Servien. Inedită până la apariţia acestei monografi, corespondenţa între ei doi sugerează existenţa unei complicităţi mai rar întâlnite între un tată şi un fiu.
Totuşi legăturile cu punctul de plecare au fost rar rupte definitiv. « De altfel şi atunci, ca şi azi, se găseau încă multe familii înrudite cu Orman, Cota, Cocu, Goga, etc. cum sunt : Baravache, Berberi, Cupelu, Vâce, Boscu, Bibi, Costa, Chiandu, Scliopu, Puliu, Goga, Carabatache, Galbajari, etc. », scria în 1928 Gigi Orman în contribuţia poate cea mai complectă pe această temă, citată şi de Hâciu, pe care însă nu am putut încă sa o consult : « Din trecutul Craiovei, cartierul clisurean », in Arhivele Olteniei, an VII, n° 36, aprilie-martie 1928, pp. 110-117.
Bine documentată, cartea Magdei Stavinschi conţine un bogat aparat de note care permit cititorului să se orienteze în contextul istoric complex în care a evoluat Nicolae Coculescu. Din păcate, autoarea nu adoptă întotdeauna distanţa critică necesară atunci când reia referinţele la lumea armână tributare ideologiei naţionaliste româneşti[1].
[1] Tin să-mi exprim recunoştiinţa lui Andrei Paleologu care mi-a dat această carte acum doi ani şi să mă scuz pentru întârzierea cu care am anunţat-o pe situl nostru.