Jun 20
Cristian Bandu / Precizari despre Comunitatea (a)româna de la Sofia
Tinjsitsi yivásitori, dragi cititori, cu multá placere am lecturat relatarea cu titlul ” Memento mori” a lui Alexandru Gica, postata de Nicolas Trifon la 27 mai a.c. Legat de aceastá foarte interesantá expunere îmi permit sá fac o micá precizare: În relatarea sa Alexandru Gica ne spune cá: ” eram ma bâserica armâneascâ (adzâ româneasca) Aya Triadha di Sofie.”
Numai cá o bisericá “armâneascá” nu a existat niciodatá la Sofia ci numai o bisericá …româneascá, finantatá de statul român ca dealtfel si scoala româná
din capitala Bulgariei. Cá majoritatea credinciosilor care participau la slujbele religioase ale bisericii române erau armâni, sau cá dascálul bisericii din acele
vremi era armânul Petre Iufu (dealfel si director al Scolii Române) nu-i pot da titlul de bisericá “armâneascá” decât poate simbolic.
Niciun preot armân sau de origine armâná nu a slujit în aceastá bisericá (toti erau români trimisi din România atunci ca si atázi) si în aceastá bisericá nicio slujbá nu s-a celebrat în limba armâná. Dealtfel, datoritá propagandei românesti, toti sau apropae toti armânii sofioti si nu numai ei ,erau convinsi cá sunt români!
De mentionat este si cá în acele vremuri la Sofia exista “Societatea Coloniei Române” (si nu “Armâne”) dar cu atât mai mult poate fi apreciat ca exceptional
pentru pástrarea fiintei etniei armâneshti, existenta si activitátile “Suţatei tinerilor armâni” a cárei presedinte era pe atunci, în prima parte a sec.XX, Nicolae (Lache) Chiurci “un om cu o deosebitá înzestrare în organizarea de actiuni, spectacole artistice etc.” cum afirmá vicepresedintele Sutsatei din acele timpuri,Gheorghi Bandu.
Rar am auzit pe cineva sá cânte cu atâta ardoare cântecele pápânilor a noshtri
L-am cunoscut personal pe marele armân lale Lache Chiurci atât în vremea studentiei mele la” Academia de Muzicá” din Sofia cât si cu prilejul
vizitelor sale la Bucuresti, atât la soara dumnealui cât si la noi acasá si cu primul prilej o sá redau o înregistrare pe bandá magneticá (digitalizatá acum)
a unor cântece armâneshti interpretate de acest om minunat. Este coplesitor! Rar am auzit pe cineva (nu era un cântáret de profesie)
sá cânte cu atât pasiune, cu atâta ardoare cântecele pápânilor a noshtri, “cari ti cutreamburá” pur si simplu.
Reproduc pentru amánunte expunerea “Aromânii din Sofia” a tatálui meu Gheorghi Bandu publicatá în revista bucuresteaná “Desteptarea” nr.12, 1992, pag.5 dupá cum si prima paginá dintr-o prelegere prezentatá public la Sofia în”dialectul anostru” de cátre tatál meu la 7 noiembrie 1926 (avea pe atunci 26 ani) cu titlul “Di’t trecutul a Armânilor” (interesant limba si ortografia folositá atunci) Si astfel relateazá: “ma cum ştiti aistu dialectu anostru tu chiroulu di astăzi nu avem sculii speciale şi triaţea noi nă ajutăm cu limba aşi cum o înviţám di la părinţi, şi di
pi tu cărţili armâneşti care avem citită“
“Memento mori“este si titlul unui monumental poem eminescian, expresie care provine din latina monahalá medievalá (occidentalá)
Are mai multe traduceri în limba româná,în esentá toate cam la fel, eu o folosesc pe aceea care suná cam asa: “aduti aminte cá esti muritor“
Legat de mica comunitate a armânilor din Sofia, din Bulgaria, sá sperám cá vom folosi în viitor tot o expresie latiná si anume “MEMENTO VIVERE”
din Germania
Christian Bandu
Anexe: Paginile din care am reprodus citatele, rev. “Desteptarea” si prima paginá a manuscrisului prelegerii tatálui meu
Fotografii istorice din anii 1885 si 1924 (o parte din Colonie) ale “Societatii Coloniei Române” din Sofia, de fapt alcátuitá aproape în totalitate de armani
Attachment(s) from Christian Bandu | View attachments on the web
4 of 4 Photo(s)
21 June 2018 à 1:13 pm
“În relatarea sa Alexandru Gica ne spune cá: “earam la bâsearica armânească (adzâ românească) “Ayea Triadha” di Sofie”
Numai cá o bisericá “armâneascá” nu a existat niciodatá la Sofia ci numai o bisericá …româneascá, finantatá de statul român ca dealtfel si scoala româná
din capitala Bulgariei. Cá majoritatea credinciosilor care participau la slujbele religioase ale bisericii române erau armâni, sau cá dascálul bisericii din acele
vremi era armânul Petre Iufu (dealfel si director al Scolii Române) nu-i pot da titlul de bisericá “armâneascá” decât poate simbolic.
Niciun preot armân sau de origine armâná nu a slujit în aceastá bisericá (toti erau români trimisi din România atunci ca si atázi) si în aceastá bisericá nicio slujbá
nu s-a celebrat în limba armâná. Dealtfel, datoritá propagandei românesti, toti sau apropae toti armânii sofioti si nu numai ei, erau convinsi cá sunt români!” Christian Bandu
Un scurt comentariu
„Înălţarea acestui sfânt lăcaş [biserica „Sfânta Treime” din Sofia] a fost iniţiată şi începută cu fondurile donate de comunitatea aromână din Sofia, apoi continuată şi realizată cu ajutorul generos al Statului român, pe al cărui nume figurează (şi deţine) actul de proprietate. Donaţii importante pentru ridicarea acestei biserici au făcut ctitorii aromâni Gachi Trifon, Gheorghe Paligora, Ioan Ghiulamila, Teodor Bandu, Dimitri şi Nicolae Kiurkci, Spiridon Ghionda, Alexandru Calciu, Taşcu Ionescu, doamnele Iufu, Torbu, Fanca Şuban, Caliopa Nane, Florica Nanu şi mulţi alţii.” ( [1], p. 48-49, Toma Kiurkciev)
A fost achiziţionat un teren de peste 2000 m2 (2459,83 cf. [2], p. 181 sau 2964,94 cf. [1], p. 83) într-o zonă centrală a Sofiei (străzile Exarh Iosif, Kniaz Boris şi Pirotsca) pentru construirea unei biserici şi a unei şcoli. Partea cea mai mare a lotului a fost achiziţionată de la un „vechi funcţionar consular al Austro-Ungariei”, Luterotti. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1905 iar construcţia a fost încheiată în 1908. În tot acest timp, în acte, proprietarul era „Colonia română din Sofia”, alcătuită aproape exclusiv din aromâni. Schimbarea ulterioară a proprietarului s-a realizat în 1910.
Iată cum explică Vasile Christu motivaţiile acestei schimbări de proprietar: „Colonia română din Sofia, care cumpărase aceste terenuri, a hotărât să le treacă pe seama Statului român, ca să fie ferite de o eventuală expropiere.” ([1], p. 83).
Ideea aceasta, ca statul român să fie proprietarul în acte al terenului, era mai veche. În anul 1900, Nicolae Mişu (ministrul plenipotenţiar al României la Sofia; Mişu era aromân) scrie Ministrului Afacerilor Externe, Ion N. Lahovary: „Notabilii coloniei noastre cred însă mai oportun ca cumpărarea locului să se facă în numele statului român, pentru evitarea unei dificultăţi viitoare ce eventual s-ar putea face aici. Negreşit că, făcând această propunere, compatrioţii noştri speră că statul român le va acorda un ajutor bănesc pentru ridicarea cât mai repede cel puţin a clădirii bisericii …” ([2], p. 150)
Ştim că statul român a cheltuit pentru biserica din Sofia (teren şi construcţia bisericii) 176578 de lei (163218 lei au provenit de la Ministerul Afacerilor Străine iar 13360 lei au provenit de la Ministerul Instrucţiunii Publice); vezi [2], p. 217. Suma este şocant de mare. Este aproape triplul sumei ce ar fi acoperit toate cheltuielile estimate (60000 de lei. Vezi [2], p.182, documentul 48. La aceeaşi pagină, documentul 47, Nicolae Mişu estimase costurile la 65596 de lei, însă exista o reducere de 15% pentru construcţia bisericii). Gândiţi-vă că aici nu sunt contabilizaţi banii donaţi de aromânii din Sofia pentru aceleaşi scopuri. Din păcate, se întrevăd în aceste diferenţe de bani acte de corupţie.
Nu am reuşit să găsim o contabilizare a donaţiilor aromâne pentru biserica din Sofia. Am găsit doar infomaţia că în 1900, cu 5 ani înainte de începerea construcţiei bisericii, aromânii din Sofia strânseseră 16000 de lei pentru acest scop (vezi [2], p. 149).
Biserica din Sofia a fost sfinţită de-abia în 1923. Nu putem afirma că această biserică a fost întotdeauna românească, mai ales că în perioada 1913-1921 a funcţionat ca biserică greco-catolică (vezi [1], p. 9). Menţionăm aici şi că Petre Iufu nu era aromân, ci meglenit din Oşani.
Domnul Bandu afirmă că „datoritá propagandei românesti, toti sau aproape toti armânii sofioti si nu numai ei, erau convinsi cá sunt români!” Desigur, domnul Bandu trebuie crezut când afirmă aceste lucruri, cu atât mai mult cu cât se bazează pe informaţii obţinute de la tatăl său. Există totuşi cazul unui donator aromân pentru biserica din Sofia, pe care îl putem documenta şi care infirmă spusele domnului Bandu. Este vorba de Taşcu Ionescu.
Iată cum îl descrie Ambasada României la Sofia in anul 1940 pe Taşcu Ionescu: „Dl. Ionescu, care contestă identitatea etnică între poporul român şi cel aromân, critică atât politica Statului român faţă de acest grup etnic, precum şi politica Societăţii de Cultură Macedo-Română din Bucureşti şi tendinţa de a „impune” aromânilor un învăţământ în „dialect românesc”, şi de a favoriza emigrarea lor în România.” (vezi [3], p. 384)
„Niciun preot armân sau de origine armâná nu a slujit în aceastá bisericá (toti erau români trimisi din România atunci ca si atázi) si în aceastá bisericá nicio slujbá nu s-a celebrat în limba armâná.” (Christian Bandu)
Deşi această afirmaţie a domnului Bandu este corectă, ea nu dovedeşte caracterul românesc al bisericii din Sofia. Aromânii au cerut preoţi aromâni. Acest lucru este dovedit de un document din 1926 al Legaţiei României din Sofia către ministrul Afacerilor Străine, I. G. Duca, în care se relatează plângerile adresate de comunitatea aromână: „ … voi menţiona numai pe aceia care, fără a li se putea tăgădui sentimente româneşti, sunt mai întâi macedoneni şi apoi români. Aceştia au ideile lor în ce priveşte biserica românească: ar vrea slujbă în dialect şi preot macedonean; ţinerea vechiului calendar; eforie bisericească, care să fie un mic parlament …” (vezi [3], p. 161; se menţionează în document că printre cei nemulţumiţi se afla şi Taşcu Iliescu, care avea de gând să adreseze guvernului român o plângere contra preotului Iliescu de la biserica din Sofia).
Am aflat de la interlocutorii mei din Sofia, în 27 mai 2018, că aromânii de acolo au cerut după 1990 autorităţilor române să aprobe pregătirea unui preot aromân pentru biserica din Sofia, lucru care nu a fost acceptat.
Concluzie: Nici eu, nici domnul Bandu nu avem dreptate. Istoria bisericii „Sfânta Treime” din Sofia este una complicată. Statul român este cel care are grijă de foarte mult timp de această instituţie. Aromânii au contribuit semnificativ la înălţarea acestui edificiu. Cele relatate mai sus nu au rolul de a alimenta frustrările aromânilor în ceea ce priveşte statul român. Ne-am aştepta însă ca statul român (prin Biserica Ortodoxă Română) să aibă generozitatea de a accepta în viitor să se slujească uneori în biserică şi în aromână. Şi, de ce nu?, numirea cândva a unui preot aromân în acest sălaş înălţat şi prin strădaniile aromânilor.
Alexandru Gica
Bibliografie:
[1] Istoria coloniei române din Sofia, Sofia 2002, lucrare coordonată de Nicolay şi Toma Kiurkciev
[2] Adina Berciu-Drăghicescu, Maria Petre, Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004
[3] Adina Berciu-Drăghicescu, Maria Petre, Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, volumul al II-lea, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006
21 June 2018 à 3:38 pm
Tinjisite Domnu Cristian Bandu,
Problema cu Biserica Ortodoxa Romăna „Sf.Treime” la Sofia nu exista, de loc!
Asha ca nu a existat in perioada de 100 de ani.
Sunt măndru cu obligatsia ca Preshedinte Consilului Parohial Bisericii „Sf. Treime”, care am preluat din anul 1967 după moartea tatălu meu Nicolae Kiurkci. Bine ăntsele merit această onoare, cu respect Preotsilor Parohi – Ion Cristea shi Armand Munteanu!
Pe lăngă Biserica, care este monument Istoric shi Arhitectonic capitalei Sofia (Proiectul arh. Fridrih Grunanger născut la Sighishoara Romănia – Transilvania de origen Germană) avem activitaea Sutsatei UNIREA cu o istorie legitima din anul 1891!
Sutsata UNIREA a fost baza ca să organizam, imediat după 1989 an Centrul de Limba shi Cultura Aromănă. Preshedinte a fost ales Profesorul Mihai Vasile Hristov iar secretar Nicolae Kiurkciev. Bine ăntseles primul scop Centrului a fost shi este Păstrarea Bisericii Ortodoxe Romăne la Sofia – indiferen ce denumire are ROMĂNĂ sau ARMĂNA! Problema este să fie păstrata comunitatea Creshtinilor Aromăni. Vreau să subliniez un fapt foarte important- Terenul unde sunt situate Biserica shi Institutul Român din Sofia a fost cumparat Bunicii noshtri – Gaki Trifon, Dumitru Kiurkci, Familia Shuban. Halciu, Sentovi care cetătseni venitsi la Sofia din MACEDONIA ăn perioada 1865 – 1903 ani. Shi s-au asezatsi ăn centrul orashului Sofia, Shi acum, o mare parte de acest imobil există shi astăz ăn centrul orashului Sofia. Eu sunt născut shi stau toată viatsa mea, peste 85 de ani, ăn casa construită de Bunicul meu Dumitru Kiurkci, pe strada kniaz Boris I 136,
Biserica este tot pe strada kniaz Boris I 152
Activitatea Bisericii shi Centrului depinde da totsi Aromănii din Europa!
Mentsionez un fapt- după 1989 cănd au fost schimbările democratice, la noi a fost vizitata Biserica, de trei ori, Răposatul TEOCTIST Patriarhu Romăniei. La fiecare vizita mă ăntreba – dar cum atsi reushit ăn centrul Capitalei Sofia să sculatsi o Biserica asha de mare shi frumoasă -„Sf. Treime” care este cea mai mare care avem afară din Romănia! Răspunsul care eram obligat să dau era – Părinte Prea Fericite, Aromănii din Bulgaria shi Sofia suntem primii creshtinj din tot Balcanul.
A ăntseles Prea Fericitul Patriarh că Monument Creshtin care a fost sculat la Sofia nu se poate vedea nici la Belgrad, nici la Atena, nici la Scopjie, nici la Thesaloniki, nici la Tirana!
Avem plina dreptate să numim la Sofia Bâsearica ARMÂNEASCÂ!