TRA ARMANAMI

“Toatā povestea mi-a creat o stare de spirit care m-a teleportat pe nesimțite înapoi in timp in satul natal din Romānia comunistā a anilor 1955-1965, unde am crescut in mijlocul unei comunități de Rrāmāni-fārshirots originari din munții Pindului, doar cā noi nu trāiam în colibe de paie ca cei din Bufnița, izolați pe culmea unui munte, ci la cāmpie, in casele nemților, ca strāini refugiați.” O lectura inspirata a romanul lui Thanas Medi semnata de Dini Trandu urmata de o lectura, nu mai puti inspirata, de Niculaki Caracota.

Imaginați-vā cā aveți in fațā o felie de cozonac de casā și cā dupā ce ati luat prima înghițiturā este atāt de gustos incāt,de teama de a nu se termina repede, mānānci pe îndelete cu înghițituri mici pe care le mesteci încet si meditativ savurāndu-i cu lācomie fiecare firimiturā…si apoi, cāt de rāu îți pare cānd s-a terminat … Cam asta am simțit dupā ce am citit prima paginā din acest roman, celebru pentru sufletul meu de RRĀMĀN sau Vlah cum scrie autorul Thanas Medi. Poate eu sānt printre acei cititorii care nu doar cā a lecturat romanul dar care l-a trāit si i-a simțit, uneori cu o emoție de intensitate dureroasā, fiecare cuvānt, al cārui înteles parcā mi se adresa mie, zgâriindu-mi inima. Toatā povestea mi-a creat o stare de spirit care m-a teleportat pe nesimțite înapoi in timp in satul natal din Romānia comunistā a anilor 1955-1965, unde am crescut in mijlocul unei comunități de Rrāmāni-fārshirots originari din munții Pindului, doar cā noi nu trāiam în colibe de paie ca cei din Bufnița, izolați pe culmea unui munte, ci la cāmpie, in casele nemților, ca strāini refugiați. Aproape fiecare capitol din acest roman parcā este o stradā din satul meu, unde regāseam si recunoșteam aproape toate personajele din acest roman, purtând veșmintele acelorași mentalitāti simple si oneste și obiceiuri uneori primitive si bizare, ca la cei din satul Bufnița. Arhonda, bunica lui Socrat Buba parcā era bunica mea Hrisula (Tsula) nāscutā in Curceau iar o vecinā, muma Nasta ( prietenā nedespārtitā) nāscutā in Pleasa de sus, parcā era Paraskeva Coleba. Rānd pe rānd, i-am recunoscut pe Ieras Bulba (chiar in tatāl meu Dimitri) și pe Riza Kërpi (in proful nostru de istorie care era romān si vroia sā ne cunoascā istoria si traditiile) și parcā mā regāseam și pe mine in copilul Socrat, cum ascultam cu gura cāscatā si urechile ciulite cāntecele polifonice fārshiroteshti cu “eee”. I-am regāsit si pe Socrat si Katerina si aproape toate personajele din acest roman pe care eu l-aș numi “romanul vlahilor (armānilor)” cāci, da, acest roman aparține vlahilor (armānilor) pentru cā Thanas Medi este el însuși Rrāmān, demonstrând, cu prisosințā, cā este parte componentā din esența lor de a fi. In aceastā esentā, Thanas şi-a înmuiat pana și a creat un roman de legendā “Ultimul cuvânt a lui Socrat Buba”, valoarea lui de scriitor ridicāndu-se la nivelul scriitorilor celebri din literatura universalā. 

Romanul, inițial, a fost scris in limba literarā albanezā in care Thanas a fost educat si pe care o stăpânește la superlativ dar sânt convins cā Thanas a gândit si simțit fiecare cuvânt în limba sufletului lui de RRĀMĀN (Vlah) deci, metaforic, as afirma cā a folosit limba albanezā doar sā traducā ceea ce îi dicta sufletul. Thanas nu a scris gândind; Thanas a scris simțind, sursa acestei simțiri fiind acea esențā de a fi pe care am amintit-o mai sus. Regretabil sau nu, in ziua de azi, in comparatie cu cei din Bufnița, esența de a fi Vlah /Armān/Rāmān și-a schimbat intr-o oarecare māsurā calitāțile, valorile, culoarea, puritatea, rezonanța….dar, din fericire, a rāmas totuși o bunā parte din acea esențā in ADN-ul lor, aceasta de fapt fiind sursa speranței cā vor mai trece multi multi ani (poate niciodatā?) pānā la dispariția ei. 

Are acest roman, care aduce la luminā o lume, o civilizatie a vlahilor de mult apusā, chiar moartā, vreo valoare pentru noi supraviețorii de azi? Incontestabil cā da! Acest roman a construit scāri în sufletele armānilor de azi, înlesnindu-le sā coboare adânc in sufletele lor, sā și le redescopere și revendice, sā le curețe de impuritāțile cernite de vremurile potrivnice existenței lor, sā scoatā la luminā esența lor de a fi Armān/Rāmān/Vlah. Acest roman ne-a fācut azi mai Armāni/Rāmāni/Vlahi decāt am fost ieri, înainte de apariția lui . Ne-a dat o poftā si o putere mai mare de a fi, de a exista si pāstra speranța si credința cā încā putem fi peste generații.

Îți mulțumesc frate Thanas Medi pentru “nașterea” acestui roman care aduce o contribuție importantā la procesul actual de renaștere al culturii si ființei noastre (Rrāmānj/Armānj/Vlahi). 

Confesiunea lui Niculaki Caracota

Cu toate ca as fi preferat sa scriu in armâneshte, sunt si eu obligat sa folosesc limba româna, ca si Dini Trandu. Este o marturisire de neputinta dureroasa, pe care o resimtim toti, tot atât cât si Thanas Medi. Asa cum spune Dini, Thanas Medi a scris “simtind” si mai putin “gândind”. Intr-o lunga convorbire telefonica in care Thanas a utilizat ca si mine, limba armâna/vlaha, am realizat amândoi câ limba noastra este perfect inteleasa reciproc si ca a trece de la vorbire la scriere nu este decât o chestiune de exercitiu. Ca si Dini, am savurat naratiunea lui Thanas Medi cu sufletul la gura si nu de putine ori m-am oprit asupra unor expresii care traduse in româneste pareau straine intelegerii mele. Am facut acelasi exercitiu, citind traducerea cartii realizata de Andon Kristo intr-o limba farsheroteasca imbibata de multe românisme si recunosc ca si acolo am simtit acelasi lucru. Thanas Medi a tradus multe din expresiile invatate si utilizate de râmeanji/armânj/vlahi, intr-o limba literara albaneza, tot asa cum si noi o facem in româneste/frantsuzeshte. Constat cu surprindere ca chiar pentru noi, vorbitori de limba armâna si româna este dificil sa traducem perfect expresiile invatate intr-una dintre limbi. Fara sa scada cu nimic valoarea traducerii realizate, Oana Glasu s-a confruntat cu aceasi dificultate. Cu certitudine cititorul român care nu intelege limba armâna nu poate sa savureze cu aceasi placere naratiunea lui Thanas Medi, tot asa cum cititorii Armâni/Vlahi din Albania nu o vor putea face citind traducerea lui Andon Kristo. Este si motivul pentru care pledez pentru continuarea eforturilor de a scrie in limba armâna/rrâmeana/vlaha, constient fiind ca drumul este dificil. Unii dintre noi o fac cu succes si asta dovedeste ca se poate. Este exemplul pe care l-au dat deja Mariana Bara, Alexandru Gica si Yioyi Vrana in proza si Kira Mantsu in poezie. M-as bucura mult ca Thanas Medi sa incerce sa scrie in limba lui materna si sunt sigur ca “dukearea/intelegerea” vlahilor va fi sublima. Ca un argument de incurajare reamintesc acelasi parcurs al tuturor limbilor in perioada lor de inceput, cum a fost cazul pentru limba româna la inceputul secolului XIX, pentru limba albaneza la inceput de secol XX. Si mai larg daca ne gândim la limba italiana pana la Dante Alighieri si franceza pana la Montaigne. Scrierea constitue pentru o limba, certitudinea de a continua sa existe dincolo de generatiile care o utilizeaza si instrumentul principal al regenerarii ei permanente. Este memoria fiintei unui popor alaturi de vointa acestuia de a o folosi, in familie ca si in comunitate. S’bâneadzâ Armânamea!