TRA ARMANAMI

Titlul, asa cum e formulat de autor,  este în engleza si enunta o teza care poate sa apara ca o provocare, textul e însa în româna si constituie o contributie originala pe tema « Aromâna este limba sau dialect ? »  Argumentele autorului pornesc de la o comparatie între situatia grupului limbilor slave orientale (bielorusa, ucraineana si rusa) si aceea a grupului de limbi romanice din sud-estul european (atât aromâna si româna cât si limbile vorbite în Meglen si Istria). Absolvent al facultatii de istorie, pasionat de lingvistica si de limbi în general, Dinu Popescu a reactionat prin “demonstratia” de mai jos la articolele publicate recent pe situl Trâ Armânami referitoare la felul în care sunt prezentate curent în România raporturile între aromâna si româna.

Ce este aromana? Limba sau dialect? Aşa-zişii lingvişti români susţin că este un dialect al românei comune, numită şi proto-română şi stră-română, pretinzând că aromâna este un dialect, eventual o limbă mai nouă, desprinsă din “proto-română” şi, deci, că aromânii, dacă sunt într-adevăr un popor (sic), sunt un popor mai recent, la origine ei fiind, chipurile, tot români. Din această “proto-română” ar fi rezultat 4 limbi: română, aromână, “megleno-română” şi “istro-română”. Fals: în primul rând se poate pune întrebarea: de ce nu ar fi româna un dialect al “proto-aromânei”? În al doilea rând faptul că etnonimul/cuvântul “rumân” pare a fi mai vechi, dpdv lingvistic decât cel de “armân”/”rămăn” sau “rumer” nu are nicio relevanţă pentru denumirea proto-limbii comune, deoarece în aromână există alte cuvinte, care sunt mai vechi decât cuvintele omoloage din română, adică sunt mai apropiate cronologic de etimoanele lor latineşti, decât cele din română. De exemplu aromânul “oclju” păstrează “-l”-ul latinesc din “ocuLus”, într-o formă palatală, în timp ce corespondentul românesc, “ochi” este mai recent, apărut după pierderea “l”-ului muiat din aromână. Aici se poate adăuga că şi cuvântul/etnonim “român” din aşa-zisă “daco-română” este mult mai recent decât forma iniţială, “rumân”, deci cuvântul aromânesc “armân”/”rămăn” este mai vechi decât cel “român” (“rumân” este un arhaism în “daco-română”). Situaţia celor 4 limbi romanice: română, aromână, megleno-vlahă şi istro-vlahă (cum ar trebui corect numite “megleno-româna” şi, respectiv, “istro-româna”) este perfect analoagă cu cea dintre RUSă, belaRUSă/bieloRUSă, RUSynă şi ucraineană, cele 4 limbi slave de est. 3 dintre ele păstrează glotonimul “rus-“, la fel cum 2 dintre limbile romanice de est păstrează amintirea cuvântului latin “Romanus” în numele lor: aromâna şi româna. Asta nu înseamnă însă că rusa ar fi un dialect belarus/rusyn, nici măcar un dialect al belarusei/rusynei vechi, nici că belarusa ar fi un dialect rus/rusyn, nici că rusyna ar fi un dialect rus/belarus. Toate provin din slava veche de est. Belarusa e o limba destul de diferită de rusă, fiind mult mai apropiată de ucraineană decât de rusă. Cât despre rusynă, este foarte diferită de rusă, unii lingvişti considerând-o dialect al limbii slovace sau dialect de tranziţie slovaco-ucrainean (în afară de cei care o consideră dialect ucrainean sau limbă de sine stătătoare), deci dialect al unei limbi vest-slave (slovaca). Este ca şi cum ai zice că fosta limba dalmată era un dialect românesc, dalmata şi româna făcând parte din grupe diferite de limbi romanice. De menţionat că şi ucraineana este foarte diferită de rusă, mai diferită decât este aromâna de română, dar mai asemănătoare decât este româna cu istro-vlaha. Desigur că se poate obiecta că limba belarusă există dar poporul belarus nu, deoarece belaruşii se consideră ruşi. Acest lucru e parţial adevărat, aproape toţi belaruşii se consideră ruşi iar, actualmente, limba lor maternă nu mai este belarusa, ci rusa, unii având doar cunoştinţe de belarusă ca limba străină, alţii deloc. Există însă şi belaruşi care au limba maternă belarusa şi se consideră diferiţi etnic de ruşi. În plus, mult mai mulţi rusyni (procentual) se consideră diferiţi etnic atât de ruşi, cât şi de ucraineni. Un alt argument este că există limbi mult mai asemănătoare între ele decât româna cu aromâna care nu sunt considerate de nimeni a fi una dialectul alteia, de exemplu: ceha şi slovaca, ucraineana şi belarusa, norvegiana/daneza şi suedeza (ca să nu mai vorbim că norvegiana este extrem de similară cu daneza, cam ca portugheza de galiciana, o limbă pe care unii o consideră dialect portughez; într-adevăr până în urmă cu vreo 70-80 de ani norvegiana era considerată dialect danez). Aromâna este deci diferită de română, fiind o limba distinctă atât dpdv istoric, diacronic, cât şi sincronic, dpdv al criteriului asemănării actuale cu româna, criteriul inteligibilităţii mutuale (sau al intercomprehensibilităţii). Aromâna şi româna sunt la fel de asemănătoare ca portugheza cu spaniola, poate doar cu puţin mai asemănătoare. Rămâne doar chestiunea stabilirii unui nume pentru proto-limba comună din care au rezultat aromâna, româna, megleno-vlaha şi istro-vlaha, deoarece niciuna dintre denumirile care sugerează o prioritate temporală a “daco-românei” nu e corectă. Există mai multe variante: romană (nu română!) est-balcanică (pe modelul reto-romanei, pe care nimeni nu o numeşte reto-română), proto-romană est-balcanică, romanică est-balcanică şi proto-romanică est-balcanică. Este adevărat că istro-vlaha se vorbeşte actualmente în vestul Peninsulei Balcanice, dar nu acesta este arealul ei iniţial. Atributul de “est-balcanică” este necesar pentru a evita confuzia cu dalmata. Rămâne de asemenea de găsit un nume adecvat pentru “istro-română” şi “megleno-română”, deoarece nici glotonimele “istro-vlahă” şi, respectiv, “megleno-vlahă” nu sunt prea potrivite, fiindcă “vlahi” sunt numiţi şi românii (vorbitorii de aşa-zisă “daco-română”) din Valea Timocului (în Serbia şi Bulgaria), deşi, din câte ştiu eu, şi vorbitorii de dalmată erau numiţi vlahi de către popoarele învecinate. Pentru incorectul “macedo-români” (care sugerează că ar fi vorba despre românii din Macedonia şi nu despre un popor diferit) există cuvântul românesc “aromâni”, ce evită confuziile. “Megleno-vlah”/”Istro-vlah” nu ar elimina confuziile, întrucât ar sugera că este vorba despre acelaşi tip de vlahi ca cei din Valea Timocului, care locuiesc în regiunea Meglenului şi, respectiv, a Istriei. Cuvântul meglenit pentru megleno-vlah este “vla” (fără “-h”) sau “vlau̯”, dar nu se poate zice “limba vlaă/vlaie. S-ar putea folosi “limba meglenită” şi “poporul meglenit” folosindu-ne de un cuvânt care există deja (meglenit). Cât despre istro-vlahi s-ar putea folosi “poporul jeiănean” şi “limba jeiăneană”, deşi acesta este numele doar al unei părţi ai istro-vlahilor, ceilalţi auto-denumindu-se vlahi (în limba lor vlåš). Având însă în vedere că şi unii, şi ceilalţi vorbesc aceeaşi limbă, se poate extinde endonimul de jeiăneni (žejånci) şi asupra celorlalţi. Se poate utiliza mai simplu “istrieni” şi (limba) istriană. (Pentru vlahii din Valea Timocului ar fi mai corectă utilizarea numelui de “valahi”, care aminteşte de Valahia (Ţară Românească = Muntenia + Oltenia), deoarece ei vorbesc româna, aşa-zisul “dialect daco-român al limbii române”). O ultimă precizare: când am spus că “rumân” este un cuvânt mai vechi decât “armân/rămăn”, dpdv al legilor fonetice care au guvernat transformarea cuvintelor latineşti în româneşti/aromâneşti, eu doar am presupus acest lucru, neavând cunoştinţe atât de vaste de fonetică istorică românească/aromână. Aşa cum am demonstrat mai sus, un singur cuvânt, fie el şi etnonim, nu poate servi ca bază pentru afirmaţia că aromâna ar fi un dialect al românei, deoarece există cuvinte în aromână mai vechi ca omoloagele lor din română, ceea ce ar însemna că şi româna este un dialect al aromânei. De fapt, ambele limbi provin dintr-o limbă-mamă pe care e incorect să o numim atât “proto-română”, cât şi “proto-aromână”.

O ultima adaugire: in ucraineana limba rusa se numeste Російська мова (rosijs’ka mova), in timp ce slava comuna de est (limba-mama a rusei, belarusei, rusynei si ucrainenei) se numeste Давньоруська мова (davn’orus’ka mova) iar belarusa Білоруська мова (bilorus’ka mova). Ucrainenii nu numesc belarusa “rusa alba”, nici slava comuna de est “rusa veche”. “Rusa alba” s-ar traduce prin Білоросійська мова (bilorosijs’ka mova), iar “rusa veche” Давньоросійська мова (davn’orosijs’ka mova). Astfel nu se face nicio confuzie intre limba-mama si una dintre fiicele ei. Numele belarusei si al slavei vechi de est in ucraineana au intr-adevar acelasi element final (-руська) dar sunt suficient de clar diferentiate prin faptul ca una se numeste “руська alba”, iar cealalta “руська veche”. Daca limba rusa s-ar numi “руська мова” si nu “Російська мова” s-ar intelege ca rusa este singura descendenta directa a vechii slave de est, iar belarusa si ucraineana ar fi descendente indirecte, fiind derivate ulterior din rusa, cand belarusei i s-a adaugat atributul de “alba”, iar ucraineana si-a schimbat complet numele. Si in belarusa se face o astfel de distinctie fina intre rusa si slava veche de est, prima fiind numita Расейская мова, iar cea de-a doua Старажытнаруская мова.

Inca un argument pentru faptul ca limba-mama a romanei, aromanei, meglenitei si istrienei/jeianenei nu ar trebui sa fie numita nici proto-română, nici proto-aromână, ci romana (dupa modelul reto-romanei, careia, asa cum am spus, nimeni nu ii spune “reto-română”) est-balcanica, proto-romana est-balcanica, romanica est-balcanica sau proto-romanica est-balcanica.

Dinu Popescu, iunie 2017

PS In grupul limbilor slave orientale este inclusa si rusyna, ca limba independenta, dupa multi lingvisti. In ucraineana exista cuvinte asemanatoare dar diferite pentru “limba rusyna”, “limba rusa”, “limba belarusa” si “limba slava veche de est” (ultima fiind limba mama a primelor 3, dar si a ucrainenei)

limba rusyna = Русинська мова

limba rusa = Російська мова

limba belarusa = Білоруська мова

limba slava veche de est = Давньоруська мова

Doar limba belarusa si slava veche de est au acelasi element de baza in numele lor: -руська, dar belarusa are atributul Біло- (alba), ceea ce arata ca nu e singura descendenta directa a slavei comune de est, ci e pe acelasi plan cu celelalte 3 limbi. In caz contrar, ar fi trebuit ca slava veche de est sa se numeasca in ucraineana: ДавньоБілоруська, adica “belarusa veche”, si nu Давньоруська мова cum se numeste de fapt, adica limba veche rus’ (din Rusia kieveana, numita in ucraineana Русь/Rus’, spre deosebire de Rusia actuala care e Росія/Rosija). Sper ca nu am fost prea tehnic 🙂

Eu am facut o paralela intre un subgrup de limbi slave si unul de limbi romanice, ambele descinzand din cate o proto-limba comuna si nu direct din slava comuna, respectiv latina (proto-limba lor comuna, adica limba-mama a lor este la randul ei o limba-fiica a slavei comune si a latinei). Niciun popor/limba slav oriental nu se poate erija in descendentul/descendenta prioritar(a) si unicul direct a(l) acelui popor-tata/limba-mama, ci toti/toate sunt egali, fiind descendenti/descendente direct. Asa si cu aromana si romana. Nici aromana nu e derivata din roman, nici invers, ci amandoua sunt provenite direct dintr-o limba-mama. Alt lucru in comun al rusilor, bielorusilor si rusynilor (fara ucraineni) este etnonimul/glotonimul asemanator, format de la radacina rus-, la fel cu romanii si aromanii (armanji, rramanji) au etnonimul/glotonimul derivat din Romanus din latina, ceea ce nu inseamna ca aromanii si romanii sunt acelasi popor. Argumentul ca, asa cum romanescului “ochi” ii corespunde (se traduce) in aromana “oclju”, tot asa romanescului “român”/rumân” ii corespunde in aromana “arman/rraman”, folosit pentru a “dovedi” ca aromana si romana ar fi doua dialecte ale aceleiasi limbi nu sta in picioare, asa cum se vede din situatia asemanatoare a limbilor slave.