Sep 04
« Domnul Tudor » Iordache Olimpiotul, Ipsilanti & Rigas Velenstinlis
Personal, mult timp am fost intrigat de sfârşitul dramatic după unii, nu prea glorios după alţii al lui Tudor Vladimirescu în 1821, anul în care Robert Adam fixează momentul inaugural al populismului românesc.
Studiul consacrat de Iorga[1] omului care a organizat asasinatul/execuţia lui mi-a permis să înţeleg mai bine acest personaj emblematic. Iordache Olimpiotul (Giorgakis Olympios, Gheorghe Nicolae), care provenea dintr-o familie de armatoli aromâni din Livadi (Vlaholivadia, în apropiere de muntele Olimp), nu a acţionat atât din motive naţionale pe cât în funcţie de normele epocii, în acord cu jurământul depus în cadrul organizaţiei secrete din care făcea parte el ca şi Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti. De altfel, cu puţin înainte, el luptase contra turcilor alături de sârbii lui Karagheorghe[2].
Obiectivul Eteriei, frăţiei, era de ordin transnaţional, el se înscria într-o revoltă anti-otomană inspirată de valorile Revoluţiei franceze care avea deja un fervent partizan, poet şi martir. Rigas Velestinlis (1757-1798), de origine aromână ca şi Iordache Olimpiotul, tradusese fragmente din Constituţia franceză şi compusese viitorul imn al insurecţiei înainte de a fi omorât de autorităţile otomane la Belgrad.
Nu lipseau de la bun început şi anumite consideraţii de ordin naţional în proiectul Eteriei, la care aderau greci mai ales dar şi români, albanezi, bulgari sau sârbi. Ele se vor preciza şi se vor impune doar mai târziu, la greci întâi, pe urmă la membrii celelalte viitoare naţiuni balcanice. Refuzând să-i urmeze pe partizanii lui Ipsilanti, printre care de altfel se numărau şi panduri români, Tudor Vladimirescu a avut intuiţia acestei evoluţii care avea să fie ireversibilă. Dimensiunea naţională, şi chiar naţionalistă, a populismului românesc apare deci odată cu aceast primă irupţie a norodului/poporul – ambii termeni sunt folosiţi în profesiunea de credinţă a « domnului Tudor » – pe scena politică. Pornind de la acea dată, istoria românilor va lua altă cale decât aceea a vecinilor lor de la sud de Dunăre. Ei vor sfârşi totuşi cu toţii prin a se pune de acord într-o privinţă, aceea de a trimite la calendele greceşti ţelul mobilizator iniţial, formulat desigur cam confuz dar federator, generos…
PS : Două veacuri de populism românesc (Bucarest, Humanitas, 2018) este titlul cărtii lui Robert Adam.
[1] Iordache Olimpiotul vânzătorul lui Tudor Vladimirescu, Bucurest, 1916.
[2] Presa occidentală se va face ecoul mortii spectaculare a lui Iordache. După înfrângerea trupelor lui Ipsilanti, încolţit la mănăstirea Secul, el dă foc buoaielor de pulbere ca să nu cadă în mâna turcilor.