TRA ARMANAMI

Iată reacția lui Ion Coja postată pe data de 15 august 2013 la Comunicatul Academiei Române din 6 iunie 2005 în care se afirma că « Academia Română a luat cunoștință cu surpriză de inițiativa unui grup de aromâni (armâni) din țara noastră de a se constitui într-o minoritate națională, distinctă de români, ca popor armânu, cu o limbă proprie, armâna. Ne aflăm în fața unei diversiuni, izvorâte din interese mercantile ale unor cercuri din țară și din străinătate… ». 

Textul de mai jos, intitulat COMUNICAT, este răspunsul dat de Academia Română la cererea Camerei Deputaților, care, la rândul ei, trebuia să decidă dacă, alături de celelalte minorități naționale din România, ar mai accepta și  minoritatea aromână.

1. Comunicatul este redactat fără diacritice, fără literele ă, ș, ț etc., ceea ce dă cititorului sentimentul straniu că instituția de la care emană comunicatul „nu prea are treabă” cu limba română, nu dă importanță exprimării într-o manieră îngrijită, …academică! Am mai găsit și-n alte documente semnate de Academia Română aceeași „ortografie”! Dacă nu mă înșel și dacă Academia se ține scai de această regulă, cred că această aiureală ni se trage de la Solomon Marcus. Parcă la TV l-am auzit inventând nu știu ce beneficii culturale pe care le-am avea dacă am practica varianta aceasta de scriere: fără literele greu de pronunțat de străini… Eu am încercat în acest material să îndrept lucrurile, să-l pun pe ș și ț la locul lor, dar după câteva rânduri m-am enervat și am abandonat! Domnilor academicieni, nu sunteți serioși! Puneți carul înaintea boilor! Locul boilor nu trebuie luat de nimeni!

2. Din aceeași perspectivă aș mai avea de scos niscai virgule din Comunicatul academic, vinovate de niște dezacorduri – mai corect spus: hiperacorduri, jenante numai dacă, așa cum bănuiesc, autorul comunicatului este un lingvist….Unul sau mai mulți?!

La fel, nu „cu surpriză”, ci, corect, aflăm sau luăm cunoștință, în limba română, „cu mirare”! Sau cu stupoare, consternare, indignare etc. Cel mult „cu surprindere”!…

3. Intrând în materia Comunicatului, mă mir, cu amărăciune, să dau peste inexactități pe care orice profesor de limba română nu și le mai permite încă din anul I de studenție, când are de promovat două examene în a căror bibliografie, autori academici „grei”, precum Alexandru Graur sau Ion Coteanu, discută pe zeci de pagini statutul aromânei: dialect sau limbă? Comunicatul academic ignoră, se face că nu există în bibliografia problemei titlurile și autorii care le-ar da dreptate „grupului de aromâni” care ne fac azi „surpriza de a se constitui” într-o minoritate națională!

4. Disputa atât de academică și atât de aprinsă în anii 50-60 ai secolului trecut, nu a avut nicio clipă un aspect „mercantil”, nimeni nu a văzut-o ca pe o „diversiune”! Acești termeni injurioși folosiți în Comunicat ajung să ofenseze în primul rând memoria profesorilor noștri care, de-a lungul anilor, cu bună credință și cu argumente științifice au susținut că aromâna este o altă limbă romanică, alături de celelalte zece (sau, daca nu mă înșel, mai multe, de la o vreme încoace!…). Dar injuriile, neașteptate în textul academic, sunt la fel de nepotrivite și la adresa compatrioților noștri aromâni veleitari! Dacă mi se îngăduie, îmi cer eu iertare pentru această manieră neacademică, necolegială de a discuta o problemă!

5. Comunicatul ne asigură că este în „deplin acord cu specialiștii de bună credință din țară și din străinătate”. …De unde trebuie să tragem concluzia că Alexandru Graur și Ion Coteanu, dar și G.Giuglea, nu îndeplinesc cel puțin una dintre cele două condiții: specialiști și de bună credință.

6. Nota bene: pentru cel pe care-l bănuiesc eu a fi autorul Comunicatului, Alexandru Graur și Ion Coteanu au fost nu numai profesori, ci și șefi ierarhici la Academie. Din cuvîntul celor doi autorul Comunicatului era vestit că își făcuse un ideal profesional să nu iasă, să nu-i supere cumva cu vreo intervenție în contradictoriu pe șefi, oricare dintre aceștia. Cumva autorul Comunicatului își ia acum revanșa?! Cum? În acest mod lipsit de demnitate, adică ignorându-i pe Graur și pe Coteanu ca pe niște nulități?! Domnule, numai nulități nu erau cei doi! Dimpotrivă, aș putea zice că…, dar mă abțin și trec mai departe!

7. Faptul că Academia a organizat două sesiuni științifice în 1995 și 2004 pe tema variantelor dialectale (iar nu a „varietăților locale” – horribile dictu!) ale limbii române nu înseamnă mai nimic în discuția pe care ar fi trebuit s-o angajeze Academia, ca urmare a solicitării primite de la Parlament. Cele două sesiuni – oricât de științifice or fi fost, nu aveau cum să decidă ceva, să tranșeze disputa în favoarea vreuneia dintre cele două teorii (ipoteze). Domnul Academician le pomenește „la plezneală”, pentru „impresie artistică”! Nu au nicio valoare de argument! Chiar dacă ar fi consemnat deplina unanimitate a celor din Aula Academiei. Problema rămâne în continuare deschisă! La fel de deschisă ca în anii 50! Astfel că orice aromân este liber să se considere una sau alta: mădular al neamului românesc sau al neamului armânesc!

8. Am impresia că autorul Comunicatului nu cunoaște datele extralingvistice ale problemei, datele politice, mult mai importante decât cele lingvistice. Chiar dacă aromâna am conveni cu toții că este un dialect al limbii române, aceasta nu impune o soluție anumită: aromânii sunt români! Nemții și austriecii vorbesc aceeași limbă, dar sunt popoare diferite. La fel portughezii și brazilienii. Ș.a.m.d. La aceste date extralingvistice face vag aluzie domnul Academician la punctul 4 al Comunicatului, producând un enunț confuz, care nu putea să fie decât confuz. Problema în realitate este atât de complexă încât nu o poți cuprinde în două-trei propoziții oricât de bun cunoscător al problemei ar fi! Nu-i reproșez dlui Academician nimic din ce spune la pct. 4 al Comunicatului! Îi reproșez că a abordat o problemă atât de vastă fără să-și dea seama că nu are nicio șansă să spună ceva cu miez! Cu sens!

9.  Nu este exclus totuși ca domnul Academician să cunoască complexitatea și dificultatea problemei, dar să nu-i pese! Nu-i pasă de frații noștri aromâni din Grecia și punct! Nu-i pasă dacă acolo, unde aromânii sunt mai autohtoni decât grecii veniți mai toți din Asia Mică, li se impune un alt statut etnic, o altă identitate, în totală contradicție cu frumoasele cuvinte din Comunicatul Academiei Române despre apartenența aromânilor la istora și civilizația românească. Căci, iată, domnului Academician i s-ar părea normal ca „statutul lingvistic al aromânilor din țările sud-dunărene să fie rezolvat de autorități”!… De necrezut!

10. Păi, domnule Academician, despre asta este vorba: autoritățile din aceste țări, în special din Grecia, au rezolvat problema cum le-a convenit lor, dar în totală contradicție cu „specialiștii” invocați de Academia Română! Și au stabilit pentru frații noștri aromâni cu totul alt statut lingvistic decât cel pe care-l afirmați dumneavoastră în numele Academiei Române! Iar dumneavoastră nu se poate să nu știți foarte bine asta! Ceea ce v-ar fi impus, ca reacție „frățească” firească din partea Academiei Române, să fi dat un Comunicat, să interveniți energic în apărarea aromânilor, în apărarea apartenenței lor măcar la romanitate. Să vă adresați din proprie inițiativă Academiei din Atena și să le bateți obrazul: cum își permit aberația de a le nega aromânilor nu numai calitatea de români, dar chiar și pe aceea de romanici, de vorbitori ai unui idiom romanic?! Pentru omologii dumneavoastră de la Atena aromânii nu sunt nici români, dar nici măcar romanici!… Iar dumneavoastră autorul Comunicatului, ca și colegii dumneavoastră de Academie, indiferent de secția în care li se recunoaște excelența academică, chiar nu aveți nimic de obiectat?!

Dimpotrivă, în Comunicatul de mai sus, le recunoașteți autorităților din orice țară dreptul de a decide în probleme de specialitate strict academică: statutul unei limbi, al unui grai!… Păi atunci de ce nu ați dat acest răspuns și Camerei Deputaților?! De ce nu le-ați spus că autoritățile politice din România au dreptul de a stabili, peste capul Academiei, cum e cu distincția limbă-dialect?! De ce să aibă acest drept numai autoritățile din Sudul Dunării?

11. Nu intru în detalii – deocamdată!, dar știu bine, dinainte de 1990, știu de la regretatul Vasile Barba, că miza cea mai serioasă urmărită de aromânii de la București, prin cererea lor de a se constitui ca minoritate etnică, nu urmărește un scop mercantil, ci urmărește să ofere o șansă aromânilor din Grecia, unica șansă, ca să se poată apăra cât de cât în fața presiunii grecizante a autorităților, în condițiile în care Bucureștiul, adică Academia Română în primul rând, tace cu atâta de neiertat vinovăție.

Aromânii din Grecia sunt pe cale de dispariție, tovarăși academicieni!! Politica de asimilare forțată este dusă de greci cu o tenacitate și o sălbăticie de neimaginat între oameni normali! De la București aromânii nu primesc niciun sprijin, nici măcar de la Academia Română! În aceste condiții ei încearcă să intre sub protecția Uniunii Europene, ca nație lipsită de stat, de țară proprie, de țară „mamă”. Așa cum mai sunt în Europa bascii, de pildă. Pentru asemenea limbi și națiuni, Uniunea Europeană are un program protecționist generos. Profesorului Vasile Barba îi aparține ideea de a se folosi de legislația europeană în materie de limbi naționale pentru a contracara șovinismul sălbatic al grecilor. Iar Academia Română se face complice cu Academia din Grecia, cea care tutelează „științific” acest veritabil genocid spiritual!

Bănuiesc că autoritățile grecești sunt foarte mulțumite că se pot prezenta la Bruxelles cu comunicatul Academiei Române în dinți, pentru a anula orice încercare a aromânilor de a se salva de la o grecizare la care au rezistat de atâtea secole, de unii singuri, fără alt ajutor decât cel de sus! Un asemenea ajutor nu durează o veșnicie!

12. O ultimă întrebare: se știe că după 1990, autoritățile grecești au sprijinit masiv clasa politică de la București, îndeosebi fostul FSN, cu bani, cu materiale de propagandă electorală. Se știe că în schimbul acestor „atenții”, Ion Iliescu și ai săi s-au angajat să nu ridice niciodată problema (a)românilor din Grecia, să-i ignore complet! (Vezi dezvăluirile generalului de securitate grec Grilakis, privind înțelegerile convenite cu Oliviu Gherman, când acesta a ajuns ambasador la Atena. Dezvăluiri făcute cu mult dispreț și silă la adresa celor care s-au lăsat cumpărați așa de ușor și de …ieftin!)

Așadar, grecii se pricep să-i cumpere pe trădători! Drept care, colegial, îl fac atent pe autorul Comunicatului și fac atentă întreaga suflare academică: ați tratat prea ușuratec cererea fraților noștri! Nu le-ați întins o mână de ajutor frățesc, ci ați dat mâna cu opresorii lor de la Atena! Asta v-a fost intenția? Dacă una ați vrut, și alta a ieșit, asta cum se numește?… Nu cumva incompetență? Suspiciunea poate fi însă chiar și mai gravă!

13. În concluzie: avem de-a face cu un text care nu onorează Academia Română și mediul academic, universitar. Un text care ignoră tragismul situației în care se află frații noștri. Un text neglijent, incorect (atunci când autorul cunoaște datele problemei și nu le invocă obiectiv) și iresponsabil (în măsura în care nu s-a făcut niciun efort de documentare cu privire la situația romanității sud-dunărene la ea acasă, în primul rând în Grecia, unde, repet, elementul autohton aromân este mai numeros decât elementul etnic autohton grecesc!)! Măcar de la această premiză ar trebui plecat într-o viitoare și urgentă reluare a problemei aromânilor atât la nivelul academic, cât și la nivelul guvernamental, al clasei politice: în Grecia, aromânii sunt o populație mai veche decât majoritatea grecilor din Peninsulă.

 

Ion Coja

PS Am luat cunoștință de rușinosul comunicat abia în urmă cu câteva zile. Altminteri aș fi reacționat mai din timp…

 

Comunicatul Academiei române (6 iunie 2005)

 Academia Română a luat cunoștință cu surpriză de inițiativa unui grup de aromâni (armâni) din țara noastră de a se constitui într-o minoritate națională, distinctă de români, ca popor armânu, cu o limbă proprie, armâna.

Ne aflăm în fața unei diversiuni, izvorâte din interese mercantile ale unor cercuri din țară și din străinătate, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanității răsăritene și a dialectului aromân care, impreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân și cel istroromân, formează limba română.

Aceasta chestiune fundamentala a lingvisticii romanesti si romanice a constituit, intre altele, obiectul a doua sesiuni stiintifice, organizate in Aula Academiei Romane, la 31 octombrie 1994 si la 28 ianuarie 2005: „Limba romana si varietatile ei locale”, respectiv „Aromanii si aromana astazi”.

Aducem la cunostinta forurilor competente si publicului larg ca Academia Romana, in deplin acord cu specialistii de buna credinta din tara si din strainatate, nu poate fi de acord cu o astfel de initiativa, din urmatoarele motive:

 

1. Aromanii sunt o parte integranta a poporului roman, iar limba lor este romana, caracterizare data de oamenii de stiinta romani si straini, din Evul Mediu si pana astazi. Acestea sunt date istorice imposibil de schimbat, caci limba, argumentul de baza, pune in evidenta acest lucru. Unitatea limbii romane vorbite la nordul si la sudul Dunarii este atat de concludenta, incat se poate spune nu numai ca aromana (ca si meglenoromana si istroromana) si dacoromana sunt asemanatoare, ci ca sunt chiar identice in trasaturile lor fundamentale, constituite de-a lungul secolelor (cu unele exceptii in vocabular, cel mai sensibil la schimbari, in contactele cu alte limbi).

 

2. Aromanii din Romania au venit de buna voie in aceasta tara, mai ales in secolele al XIX-lea si al XX-lea, tocmai pentru ca s-au considerat romani, spre a avea o patrie a lor, spre a nu se mai simti nedreptatiti in locurile unde, de fapt, s-au nascut si unde sunt autohtoni. Prin marile personalitati pe care le-au dat in Romania ei au imbogatit prin operele acestora patrimoniul cultural national romanesc; absenta lor din acest patrimoniu ar saraci cultura romaneasca, pe de o parte, iar pe de alta – aceste contributii nu si-ar gasi locul in alte culturi. De aceea, a admite constituirea unei minoritati aromane ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromanilor.
3. Academia Romana i-a considerat intotdeauna pe aromani ca parte integranta a acestui popor, fara deosebire de locul de origine. Inca de la constituirea Societatii Literare Romane (1866), devenite Societatea Academica Romana (1867), fiecare provincie romaneasca a avut – potrivit numarului de locuitori – 4, respectiv 3 sau 2 membri fondatori, intre care si doi aromani: Ioan D. Caragiani si Dimitrie Cozacovici (Cosacovici). De-a lungul anilor, alte mari valori ale vietii publice, literelor, stiintelor si artelor din randurile aromanilor au fost primite in Academia Romana: mitropolitul Andrei Saguna, scriitorul si filologul George Murnu, stralucit traducator al „Iliadei” si „Odiseei”, lingvistul si folcloristul Pericle Papahagi, scriitorul si diplomatul Marcu Beza, lingvistul Theodor Capidan, autorul monografiilor fundamentale consacrate dialectelor aroman si meglenoroman, unul din redactorii de baza ai Dictionarului limbii romane, scriitorul si filologul Cezar Papacostea, istoricul literar Dumitru Caracostea, inginerul, specialist in astronautica, Elie Carafoli, pictorul Ion Pacea etc.

La aceasta ilustra galerie se cuvine a fi adaugati poetul si omul politic Dimitrie Bolintineanu, lingvistul si etnologul Tache Papahagi, autorul impunatorului Dictionar al dialectului aroman, stralucitul actor Toma Caragiu si numerosi alti reprezentanti ai stiintei, culturii si artelor din trecut si de astazi.

 

4. In tarile de la sud de Dunare, aromanii – ca si meglenoromanii – reprezinta minoritati nationale autohtone, alaturi de popoarele majoritare, ce au constituit state nationale, si alaturi de alte minoritati. Ei sunt acolo singurii vorbitori ai unei limbi romanice, printre alte limbi, toate neromanice. Rezolvarea statutului lor politic si cultural-lingvistic depinde de autoritatile din tarile respective si de vointa lor proprie, exprimata individual si colectiv. In orice caz, aromanii din Romania nu pot fi minoritari printre romani (asa cum sunt minoritarii reali: maghiarii, tiganii, sarbii, bulgarii, ucrainenii, slovacii, polonezii si altii).
5. Specificul aromanilor din tara noastra (traditii culturale, mod de viata, obiceiuri, port, folclor, proza si poezie dialectala) poate fi si este exprimat, cultivat si pastrat fara ca acesti romani sa fie considerati minoritate nationala, ceea ce nici nu sunt de fapt. Cat priveste participarea lor la viata social-politica a tarii, ei se bucura de aceleasi drepturi ca si toti romanii, ajungand unii – dupa cum se stie – deputati, senatori si ministri.

In concluzie, toti aromanii nord- si sud-dunareni sunt romani (armani), cu specificul lor dialectal, folcloric si etnografic, in cadrul generosului popor roman, unul din cele mai numeroase si mai puternice din Sud-Estul Europei. Cei care vor, azi, sa se constituie intr-o minoritate nationala aromana in interiorul Romaniei incalca in mod flagrant datele reale ale istoriei si, totodata, valorile noastre morale si spirituale comune.

Vezi si : http://2008.rgnpress.ro/content/view/27124/