TRA ARMANAMI

« Nenea Iordan era macedonean. Avea ce avea cu laptele, cu iaurtul şi cu brânza. Ca mai toţi macedonenii, deschisese o iaurgerie pe calea Griviţei. Si acolo, într-o casă potrivită scopului, nenea Iordan avea locuinţa, avea o sală cu un cazan mare…

Inginerul Constantin Bărbulescu, fost colaborator al lui Elie Carafoli, devenit un personaj important în francmasoneria românească,  (gradul 33 !) a înregistrat memorile sale la sfârşitul vieţii adresându-se unui nepot stabilit în străinătate. Decedat în 2003 la vârsta de 96 de ani, el lasă o adevăratată monografie subiectivă a Bucureştilor de la începutul secolului XX : Viaţa mea, cu smerenie/cuvânt înainte Victoria Dragu Dimitriu ; 527 p. ; Bucureşti : Vremea, 2014. Mai multe pagini sunt consacrate unei rude prin alianţă cu mama sa, Iordan Dimitriu, « venit la Bucureşti, ca să se aciuiască aici, împreună cu fratele lui Spiru » (p. 204), de care familia sa era foarte apropiată.

« Nenea Iordan era macedonean. Avea ce avea cu laptele, cu iaurtul şi cu brânza. Ca mai toţi macedonenii, deschisese o iaurgerie pe calea Griviţei. Si acolo, într-o casă potrivită scopului, nenea Iordan avea locuinţa, avea o sală cu un cazan mare, mare montat pe un soclu de zidărie, şi acolo era un fel de fabrică de iaurt. Avea lăptarii lui tocmiţi, care-i aduceau zilnic lapte, nenea Iordan făcea zilnic iaurt cum ştiu macedonenii să facă. Avea câţiva porci în curte, mai la o parte, pe care îi hrănea cu zer, ca să valorifice zerul. Mai avea cu arendă şi o moşie apropiată, dar nu mai ştiu bine ce făcea el acolo, o subînchiria pentru păşune, sau aşa ceva. Moşia arendată de nenea Iordan prin 1913-1914, se numea Străuleşti, de multă vreme încoace, devenită cartier al orşului Bucureşti. » (p. 96)

Copil, povestitorul a fost profund marcat de  rechiziţile draconiene întreprinse de armatele germane de ocupaţie la Bucureşti  în timpul primului razboi mondial, pe care le descrie cu lux de amănunte :

« A fost o «adevărată năvală  a flămânzilor. Au inventoriat tot. Stiu că au inventoriat găini, au inventoriat orice animale, în afară de pisici şi de câini. Si s-au pornit cu rechiziţiile, au format echipe de rechiziţii. » (p. 206).

Strategiei originale aplicate de nenea Iordan în acest context pentru a scăpa de rechiziţii îi este consacrat unul dintre cele mai amuzante pasaje din memorile lui Constantin Bărbulescu :

« În primele zile, lui nenea Iordan îi era cam frică să apară la fereastră şi poate că avea nişte temeiuri că el purta două paşapoarte de străin, el nu avea încă cetăţenia română dar o ceruse şi îşi aşteptepta terminarea stagiului ca să o capete, că macedonenii o căpătau automat, dar nu imediat. Nenea Iordan nu se apropia de fereastră, probabil că îi era frică să nu-l descopere bulgarii că-i macedonean şi, în virtutea paşaportului lui de macedonean, să-l umfle, să-l bage în armată, să-l trimită pe front. Bănuiesc că asta era pricina. Dar nenea Iordan avea şi un al doilea paşaport, sârbesc, pentru că în timpul războiului din 1913 şi pe urmă, ăştia tot bătându-se între ei, bulgarii cu sârbii. Deci avea două paşapoarte, ca să le scoată după nevoie. Si a aflat el de pe la alţi macedoneni ce trebuie să facă. A scos paşaportul bulgăresc şi, în virtutea vârstei pe care o avea, a faptului că ţinea moşie, a faptului că nemţii nu ştiau cum să îndemne pe moşieri să vadă mai bine de moşie, ca să aibă ei ce rechiziţiona, în virtutea acestor temeiuri (şi în virtutea faptului că România îl dă), s-a dus la comandament sau a trimis pe cineva şi i-a scos un Ausweis. Ausweis-urile erau nişte legitimaţii personale tipărite în două limbi, româna şi germana, prin care comandatura germană, autoritatea care administra teritoriul ocupat, dădea înştiinţare că posesorul Ausweis-ului are anumite drepturi, anumite exceptări de la regula generală la care este supusă populaţia românească. Si astfel, stabilindu-se că nenea Iordan este cetăţean al puterilor centrale, recte Bulgaria, i-au dat un Ausweis din ăsta, dar nu în mai multe exemplare. La geamul uşii de intrare la noi, s-a prins în perdea cu două ace Ausweis-ul lui nenea Iordan, şi anume : « Aici locuieşte cetăţeanul Puterilor Centrale Iordan Dimitrov (aşa îl chema pe el când era bulgar) şi în această calitate este scutit de orice fel de rechiziţii. » Domnule, a fost o mană cerească. S-a instalat de curând acest Ausweis şi cu Ausweis-ul în perdea, patrula privea, citea, făcea stânga împrejur şi pleca la alţii. » (pp. 208-209)

PS : Matei Cazacu mi-a semnalat aceasta incidenta “aromâna” din memorile lui Constantin Bărbulescu.

Nicolas Trifon