TRA ARMANAMI

Florentina Costa ne-a semnalat pe contul ei existenţa unui articol intitulat « Macedo-Romanians : a distinct ethno-linguistic entity » [Macedo-românii, o entitate etno-lingvistică distinctă] semnat de Rodica şi Mihai Stan (Agora International Journal of Juridical Sciences, n° 1, january 2010, pp. 84-86).

Articolul este accesibil on-line : Adresa web a numărului 1 din 2010:http://univagora.ro/jour/index.php/aijjs/issue/view/83Adresa web generala: http://univagora.ro/jour/index.php/aijjs/

Extrasul care urmează indică demersul autorilor acestei contribuţii şi sperăm că va atrage atenţia persoanelor interesate de acest subiect. Originalul în engleză este precedat de traducerea noastră în română :

« Limba dă macedo-românului un simţământ clar al identităţii sale, simţământul de a fi altcineva decât X, sau de a nu fi numai X. Este clar că, indiferent de felul în care definim acest mod de comunicare folosit între ei (limbă sau dialect), macedo-românii perseverează şi caută să îl menţină chiar şi în zilele noastre, pentru că el este al lor, el este actul lor de identitate în această lume. »[1]

Formula la care recurg cei doi autori pentru a defini poziţia aromânilor în funcţie de « simţământul de a fi altcineva decât X, sau de a nu fi numai un X » mi se pare deosebit de pertinentă şi sugestivă. Din acest motiv am ţinut să citez pasajul. Totuşi, o rezervă privind numele de « macedo-români » în acest articol cred că se impune.

La fel ca şi români « din sud », « sud-dunăreni » sau « macedoneni » – în greacă « elinovlahi » şi mai recent « greci vlahofoni » -, « macedo-români » este un neologism politic, folosit în România, ţara care a acordat o asistenţă culturală şi un sprijin politic până 1913 celor din Imperiul Otoman consideraţi în acele vremuri drept români datorită faptului că vorbeau, ca şi românii de la nordul Dunării, o limbă romanică, diferită de greacă, albaneză sau de limbile slave din Peninsula Balcanică. Mult timp, termenul « macedo-român » a fost vehiculat de autorii români, deseori de origine aromână, în lucrările lor pe această temă, în paralel cu termenul « aromân », format pornind de la etnonimul armân. Cercetătorii străini au preferat în schimb alte forme, pornind de la endonimul armân sau de la exonime consacrate internaţional precum vlah sau ţinţar.

Desigur, în România, atât în limbajul curent cât şi în scrierile de specialitate, « macedo-români » şi « aromâni » desemnează aceeaşi realitate, termenii fiind folositi în paralel. În această tradiţie par să se înscrie şi aceşti doi autori. Situaţia se complică însă atunci când ei se referă la o entitatea etno-lingvistică aromână. Inconvenientul cu termenul « macedo-român » este că el are un sens naţional precis care în acest caz poate induce în eroare şi provoca contrasensuri. Mai potrivit ar fi endonimul armân sau forma adaptată în română, « aromân ». Cu atât mai mult cu cât autorii afirmă că : « In general, nu se poate vorbi de o conştiinţă naţională a macedo-românilor, ci de o conştiinţă etnică, pentru că etosul (etnosul ?) mai repede decât ideea naţionlă i-a mânat până acum pe macedo-români. »[2]

Această afirmaţie este desigur în mare corectă, chiar dacă găsim în istoria modernă a aromânilor câteva tentative, desigur mai repede veleitare, de afirmare specifică pe plan naţional şi chiar dacă în ultimii 30 de ani unii aromâni, în România şi în Republica Macedonia mai ales dar şi în Albania sau Grecia, se prezintă ca un popor aparte doritor ca drepturile sale naţionale să fie respectate.

În acelaşi timp, autorii reamintesc pe bună dreptate că « Dreptul unui grup etnic distinct(iv ?) de a se manifesta oral şi în scris în limba sa maternă este un drept elementar »[3] Ei se referă explicit la raportul prezentat de Lluis Maria de Puig în iunie 1997 în faţa Consiliului Europe care a dus la adoptarea Recomandării 1333/1997. Cu această ocazie, « necesitatea de a interveni pentru ca aromâna să fie recunoscută ca limba unei minorităţi a fost unanim recunoscută. Această dată marchează recunoşterea legitimităţii macedo-românilor şi a aromânei în ţările balcanice ».[4]

Pot oare aromânii să-şi manifeste şi să-şi conserve propria lor entitate etno-lingvistică şi să obţină sprijinul efectiv din partea statelor în care trăiesc prezentându-se ca « macedo-români » în România, « greci vlahofoni » în Grecia sau « vlahi « în Republica Macedonia ? Un răspuns pozitiv la o asemenea întrebare este mai mult decât problematic.

Greu de zis dacă un număr semnificativ de aromâni vor şi pot să devină o naţiune ca celelalte sau chiar să fie recunoscuţi drept o minoritate naţională de statele în care trăiesc. În schimb este cred evident că insistenţa cu care se repetă într-o ţară ca România, în media, în Parlament ca şi la Academia Română că aromânii, atât cei care trăiesc în această ţară cât şi toţi ceilalţi din Balcani, sunt români şi nu pot să fie decât români constituie un obstacol din ce în ce mai greu de depăşit pentru aromânii care doresc să-şi cultive şi să-şi conserve propria identitate etno-lingvistică.

Aromânii o minoritatea etno-lingvistice a romanităţii orientale ?

În acelaşi număr special al revistei, găsim un alt articol semnat doar de Ioan Stan, intitulat « Recomandarea 1333/1997 – rezultatul paşilor (făcuţi de) organizaţiile macedo-române în direcţia Consiliului Europei » (Recommendation 1333/1997 – a result of macedo-romanian organizations steps toward the Council of Europe).

Lector de drept internaţional la Universitatea Agora de la Oradea, autorul reconstituie diversele demersuri întreprinse de Uniunea pentru limba şi cultura aromână (ULCA) înregistrată pe 8 iulie 1985 la Freiburg şi de revista Zborlu a nostru care apare începănd cu 1984 care au condus la adoptarea Recomandării 1333 în 1997. În versiunea originară engleză, cuvândul « aromână » este tradus de I. Stan prin « macedo-română », Uniunea pentru limba şi cultura aromână devenind Uniunea pentru limba şi cultura macedo-română. Ori atât în diversele documente redactate în engleza în cadrul Conisiului Europei cât şi în documentul final, Recomandarea 1333, termenul folosit este numai « aromanian ». În extrasul care urmează, şi care constituie concluzia articolului, autorul recurge la termenul « macedo-români » pentru a desemna pe aromânii care vor să se afirme ca minoritate naţională, ceea ce poate să apară drept contradictoriu în măsura în care acest termen trimite explicit la o naţiune precisă, la naţiunea română.

« Adoptarea Recomandării 1333 în 24 iunie 1997 de către Adunarea parlamentară a Consiliului Europei este un pas important în afirmarea macedo-românilor ca « minoritate naţională » în ţările balcanice în care ei constituie grupuri compacte. Totuşi aplicarea ei (Recomandării 1333) este dificilă având în vedere că ei (macedo-românii) nu au o conducere şi o structură organizaţională capabile să elaboreze strategii care să-i împingă spre acest scop. Implicarea diplomaţiei de la Bucureşti ar putea fi un sprijin adecvat şi eficient în afirmarea macedo-românilor ca « minoritate naţională » şi pentru a beneficia de toate drepturile care ar putea rezulta din această calitate.

După părerea noastră, este necesar în primul rând ca să fie clarificată poziţia lor faţă de statul român, stat în care ei sunt priviţi ca o minoritate etno-lingvistică a romanităţii de est (orientale) şi nu ca o minoritate etnică distinctă. Implicarea diplomaţiei de la Bucureşti poate fi un ajutor efectiv şi potrivit pentru afirmarea macedo-românilor ca « minoritate naţională şi pentru ca ei să se bucure de toate drepturile ce pot decurge din această calitate.»[5]

Faţă de momentul când a apărut acest articol, acum 6 ani, suntem obligaţi să constatăm un regres în măsura în care diplomaţia română, referindu-se la aromâni, a multiplicat în utimii ani demersurile pentru a obţine un statut de minoritate naţională română în ţări precum Albania şi Republica Macedonia asimilând pur şi simplu fără nici o justificare naţiunii române « minoritatea etno-lingvistice a romanităţii orientale » despre care vorbeşte autorul. Mai mult, în Parlamentul român a fost votat pe 8 mai 2013 un text care decretează că aromânii, ca şi maramureşenii, moldovenii, rumunii sau latinii dunăreni nu pot fi decât români (de pretutindeni).

Cât despre eventualele diferenţe între aromânii consideraţi ca o minoritatea etno-lingvistice a romanităţii orientale » şi cei care ar constitui o « minoritate etnică » autorul ne se arată mai prolix ceea ce nu ajută la clarificarea pe care el o preconizează.

Ce putem deduce ?

[1] [Language give the Macedo-Romanian a clear feeling of his identity, the feeling of being someone else than X or to not be just X, but somebody else. It is obvious that, no matter how some would define this type of communication used between them (language or dialect), Macedo-Romanians persevere and manage to maintain it even in present days, because it is theirs, it is their identity document in this world.]

[2] [Generally speaking, we cannot speak about a “national consciousness” of Macedo-Romanians, but about a “ethnic consciousness” because an ethos (ethnos ?), not so more a national idea has always ruled over Macedo-Romanians].

[3] » [The right of a distinctive ethnic group to oral and written manifestation in their mother tongue is a natural and elementary right].

[4] [a unanimous acceptance of intercessions made for Aromanian to be considered the language of a minority was obtained; this date marks the recognition of the legitimacy of Macedo-Romanians and of Aromanian in Balkan countries].

[5] [The adoption of Recommendation 1333 on June 24 1997 by the Council of Europe Parliamentary Assembly, is an important step in affirming the Macedo-Romanians as “national minority” in the Balkan countries in which they live in compact groups. However, having no leadership and organizational structure able to design strategies to push for this purpose, its implementation is difficult.

In our opinion, it is necessary first, to clarify their position against the Romanian state, where they are regarded as an ethno-linguistic minority of Eastern Romanism and not as a distinct ethnic minority. The involvement of Bucharest diplomacy may be an appropriate and effective support for the affirmation of Macedo-Romanians as “national minority” and for enjoying all the rights that might arise from this quality. ]