TRA ARMANAMI

Urmare a unor luari de pozitii legate de spinoasa chestiune a asa-zisilor « Aromâni », termen abuziv utilizat în România de mai mult de un secol si în virtutea dreptului la replica, pe care îl invocam in calitate de cunoscatori avizati, Consiliu Armânilor, ONG înregistrat in Albania, reprezentând o larga categorie de asociatii din totalitatea statelor unde locuiesc Armânii, supunem atentiei Domnului Ion Aurel POP, presedintele Academiei române, urmatoarele reflectii, profitând de înalta sa prezenta la Paris.

Pretentiile paternaliste asupra Armânilor, invocate de România de ceva mai mult de un secol, reiterate recent in revista Academica n° 6-7 iunie iulie 2019, se bazeaza pe unele interpretari – eronate dupa umila noastra parere – ale unor informatii trunchiate sau abuziv utilizate, intr-o perioada când noile state create in Europa de Sud-Est si mai precis in Balcani, cautau sa-si consolideze noul statut si sa-si extinda influenta, nu de putine ori dincolo de granitele lor naturale.

Precizam deci doua aspecte indispensabile pentru intelegerea corecta a  acestor pretentii.

Argumentul principal invocat in  aceasta sustinere este “unitatea de limba si de neam” a Românilor de la nord si de la sud de Dunare inca din evul mediu. Aceasta “unitate de limba si de neam” ar conferi deci României “drepturi istorice asupra Armânilor” ignorându-se in mod voit realitatea istorica putin cunoscuta.

Prima informatie despre « vlahi » cunoscuta in istoria scrisa in Valahia si Moldova, asa cum erau cunoscute cele doua teritorii de la nord de Dunare, ne este adusa de Miron Costin in « Letopiseţul Ţărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace » publicat in 1675 intr-o limba scrisa cu caractere slavone si bogata in slavonisme, asa cum va ramâne pâna târziu in secolul XIX. In aceasta cronica /letopiset, Miron Costin afirma ca Vlahii, pe care-i semnaleaza la sud de Dunare vorbesc o limba apropiata de limba italiana. Nici o referire deci la « unitatea de limba » de care se prevaleaza România doua secole mai târziu.

In ceea ce priveste « unitatea de limbã », aceasta se bazeaza pe sustinerea anumitor membri ai Academiei României ca limba armânā nu ar fi decât un dialect al limbii române. Dincolo de faptul anecdotic cã imensa majoritate a Românilor, începând cu omul simplu si pâna la membrii ilustri ai Academiei României, nu înteleg acest asa zis « dialect », este de precizat ca Academia Greciei considera aceiasi limba armânã ca un dialect al limbii grecesti.

Reamintim ca Recomandarea APCE 1333/1997, a carei semnatara este si România, recunoaste limba si cultura Armânilor si cere tuturor statelor europene sa contribuie la conservarea si dezvoltarea lor.

Ignorând aceasta Recomandare, România a facut exact contrariul, promulgând Legea 299 din 13 noiembrie 2007, cu articolul 1, litera a. devenit articol unic al Legii 176 din 6 iunie 2013, prin care atenteaza în mod grav la dreptul la existenta a Armânilor atât in România cât si in alte state din Balcani unde prezenta lor este semnalata de milenii. Decretând ca limba armâna nu ar fi decât un dialect al limbii române, argument abuziv unilateral si profund antieuropean, România risca sa fie considerata ca gropar al unei culturi europene dintre cele mai vechi si mai deschise.

Tinând seama de normele europene privind dreptul tuturor popoarelor regionale la identitate proprie, cerem României sa-si respecte angajamentele si sa abroge Legea 176 din 6 iunie 2013, corectând astfel o eroare cu grave consecinte in ceea ce priveste viitorul limbii si culturii Armânilor.

Din aceleasi motive consideram ca ingerintele României in Albania si Macedonia de Nord nu sunt justificate si constitue un atentat la pacea in regiune, putând duce la reaparitia unor tensiuni între  comunitatile etnice, situatie cunoscuta la sfârsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Toate asociatiile Armânilor din intreg spatiul balcanic, inclusiv România, cer ca acestea sa inceteze.

Intrucât situatia tensionata creata in jurul chestiunii Armânilor este alimentata de pozitia intransigenta a Academiei române, cerem Domnului Ion Aurel POP, presedintele acestei înalte institutii sa accepte si sa organizeze o dezbatere deschisa si sincera, la care sa invite toate partile implicate si mai ales primii contestatari ai pozitii Academiei si anume Comunitatea Armânilor din România, adevarata si mult mai numeroasa reprezentanta a Armânilor din România.

Cu speranta ca rândurile de fata vor invita la moderatie si meditatie, asiguram Academia româna ca si presedintele ei, Domnul Ion Aurel POP, carora adresam aceasta scrisoare de atasamentul nostru pentru toate statele in care traim, de la Albania, Bulgaria, Macedonia de Nord, Grecia si România în cadrul unei Europe unite in diversitatea ei.

            Consiliul Armânilor,

Nicolas CARACOTA